* alte două meciuri interesante din etapa a 10-a au loc la Berteşti şi Chiscani
Penultima etapă a turului Ligii a IV-a programează sâmbătă derby-ul Victoria Traian - ACS Viitorul Însurăţei, cel mai interesant joc al primei jumătăţi a campionatului. Înaintea disputei directe gazdele au 23 de puncte şi ocupă locul al doilea, în timp ce formaţia vizitatoare, cu maximum de puncte, 27, ocupă fotoliul de lideră. Ca să mai poată spera la primul loc, cel care duce la barajul de promovare în Liga a III-a Victoria Traian trebuie să câştige acest meci, iar o victorie o aduce la doar un punct de adversara sa de sâmbătă.
La Victoria Traian există doar un singur jucător incert, Stanciu, în timp ce la oaspeţi tot lotul este valid.
"Un meci greu, între două echipe bune, cu jucători experimentaţi, care se poate încheia cu orice rezultat. Normal că noi ne dorim victoria, să vedem dacă o vom şi obţine, sunt mulţi factori de care depinde rezultatul acestui joc important din campionatul nostru. Nu avem probleme de lot, astfel că vom putea alinia cea mai bună formulă de echipă şi sperăm să obţinem un rezultat pozitiv", a declarat Marian Stăvărache, instructorul echipei ACS Viitorul Însurăţei. De la Victoria Traian nu am putut contacta telefonic niciuna dintre persoanele care se ocupă de pregătirea echipei.
Tot în etapa a 10-a mai sunt două meciuri interesante. La Berteşti se întâlnesc Victoria Old Boys Însurăţei, locul al 3-lea şi Viitorul Ianca, locul al 8-lea, însă cele două echipe sunt despărţite de doar două puncte, iar la Chiscani, echipa locală Sportul, locul al 5-lea primeşte vizita formaţiei Victoria Cazasu, locul al 9-lea. Voinţa Vişani şi Pandurii Tudor Vladimirescu sunt favorite la victorie în meciurile de pe teren prorpiu la fel şi CS Făurei în deplasarea de la Voinţa Găiseanca.
Înaintea penultimei etape a turului lid