Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Niţă şi membru în Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, reţinut de procurori într-un dosar de mită privind vânzarea de energie, a fost eliberat din funcţii, iar Departamentul pentru Energie va propune şi demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica. Ce doi urmează să fie duşi în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
„În perioada următoare, Hidroelectrica urmează să pună la dispoziţia organelor abilitate toate informaţiile necesare finalizării anchetei, iar Departamentul pentru Energie va sprijini autorităţile pentru buna desfăşurare a cercetărilor”, transmite Departamentul pentru Energie.
Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.
Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, se precizează într-un comunicat de miercuri seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Potrivit anchetatorilor, luna aceasta, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
@N_