Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dolar slab ar salva economia americană, dar ar afecta zona euro

Publicat in Ora de Iasi, joi 24 octombrie 2013 ·

Programul de stimulare s-a dovedit inutil şi un singur lucru poate salva economia americană – un dolar slab, dar acest lucru ar afecta zona euro, susţin specialiştii în piaţa valutară ai casei de brokeraj Admiral Markets.

Potrivit unui comunicat Admiral Markets, remis miercuri AGERPRES, europenii au reacţionat imediat, Franţa sugerând ca Banca Centrală Europeană (BCE) să intervină prin politici monetare pentru a stopa aprecierea cursului.

‘Euro este prea puternic, dacă ar fi fost cu 10% mai jos, ar fi crescut avuţia naţională cu 1,2%, s-ar fi creat 120.000 de noi locuri de muncă şi ar fi redus deficitul cu 12 miliarde. Dacă euro ar fi fost cu 20% mai ieftin, am fi creat 300.000 de joburi şi am fi redus o treime din deficit’, a afirmat recent ministrul francez al Industriei, Arnaud Montebourg.

Acesta a apreciat că BCE ar trebui să facă ceea ce alte Guverne fac, referindu-se la acţiunile întreprinse de Rezerva Federală a SUA (FED) şi Banca Japoniei, adică să ajusteze cursul conform intereselor proprii.

‘Dacă nu ar fi existat euro, ţările din regiune ar fi avut propria valută, care s-ar fi depreciat semnificativ şi situaţia lor economică s-ar fi îmbunătăţit. În prezent, majoritatea sunt în depresiune şi aceasta se va adânci dacă raportul euro-dolar va continua să crească. Un dolar slab este benefic economiei americane şi acesta pare a fi planul lor de revenire’, apreciază specialiştii de la Admiral Markets.

Aprecierea monedei europene s-a intensificat în ultimele trei luni, timp în care euro a câştigat aproape 10% faţă de moneda americană.

De aproape doi ani nu s-a mai tranzacţionat euro la o rată de schimb de 1,38 dolari, avansul de aproape 3% din ultimele zile fiind cauzat de datele proaste din economia americană, ceea ce intensifică speculaţiile conform cărora FED nu va încetini printarea şi, implicit, devalorizarea dolarului, până

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 2 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum o ora
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

Premieră în Coreea de Sud: Președintele a fost arestat

HotNews acum o ora
Fostul procuror-vedetă devenit președinte, Yoon Suk Yeol, va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu din Coreea de Sud arestat, o nouă etapă în prăbușirea sa spre infern de la tentativa sa eșuată de a impune legea marțială, la începutul

FOCUS: 15 ianuarie - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

Mediafax acum o ora
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 15 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 26 minute
Sfantul Pavel Tebeul a trait in secolul al III lea. Este considerat in istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras in "cele mai dinauntru ale pustiei", primul eremit sau pustnic. Informatiile despre viata Sfantului Pavel Tebeul, le avem

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 9 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Ministrul Educaţiei: Ăsta este un mit şi îl spun explicit: nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini studenţi

News.ro acum 10 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, îi contrazice pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătând că România are prea puţini studenţi şi are nevoie ca procentul din populaţie care

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-8°
mie.

-8°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°
Feedback
Feedback