În general, este un domeniu asupra căruia nu prea se meditează. În preajma moaştelor (relicvelor) te-nchini şi te rogi. Alţii, dimpotrivă, sunt deranjaţi de ceea ce ei consideră a fi un exces de felurite nuanţe: pietism, festivism, idolatrie. Fac Bisericile excese prin îndelunga expunere, prin nenumărate procesiuni etc. cu moaştele diverşilor sfinţi – iată o întrebare care trebuie pusă.

Subliniez din start că sunt creştin ortodox, că, personal, cred în puterea moaştelor sfinţilor şi că mă închin adesea la acestea. De pildă, a fost o mare bucurie să fac navetă din două în două săptămâni la Iaşi timp de aproape doi ani – n-am ratat aproape niciodată un drum la moaştele Sf. Parascheva, chiar dacă stăteam doar o zi. M-am întrebat apoi, oare micile părticele din aceste moaşte, păstrate (se zice) în Bucureşti, nu au acelaşi impact? Sau faptul că-mi fac o simplă cruce, în faţa icoanei acesteia, aflată în faţa unei biserici anume din Capitală? Dar sfinţii înşişi ne dau de gândit în privinţa acestei problematici prin anumite rostiri care li se atribuie...

Părintele Arsenie Boca, de a cărui sfinţenie nu se mai îndoiesc decât neghiobii şi ateii, a lăsat vorbă – se spune – să nu fie dezgropat (dacă nu cumva o fi fost o dezinformare a Securităţii comuniste, dat fiind sfârşitul pământesc neclar al acestuia la final de dictatură comunistă). Tot Pr. Arsenie Boca ar fi lăsat cu limbă de moarte îndemnul de a ne închina la mormântul său, pentru că, plecat din această lume, va putea să ne ajute chiar mult mai mult decât a făcut-o de-aici. Dar ar mai fi spus încă ceva de-a dreptul misterios (un lucru asemănător ar fi rostit, se spune, şi Sf. Serafim de Sarov, cu care Pr. Arsenie Boca a avut pare-se o relaţie specială, chiar dacă nu aveau cum să se cunoască fizic): dacă vom merge o dată sau de două ori la mormântul său este de-ajuns. Mai apoi este suficient doar să-i fie