De la Eva încoace, ne naştem, trăim şi murim în păcat. Ca şi cum situaţia omului în genere nu ar fi suficient de nasoală, mersul la biserică pentru o spovedanie riscă să ne reducă şi mai mult stima de sine întrucât unii preoţi sunt necruţători şi “încarcă” nota de plată pentru lumea de apoi cu păcate pe care creştinul de rând nu le vede decât ca pe nişte lucruri inofensive. Un astfel de exemplu este lista de păcate care-l ghidează în taina spovedanii pe un preot de la Biserica Sfânta Treime din Bucureşti.

De la Eva încoace, ne naştem, trăim şi murim în păcat. Ca şi cum situaţia omului în genere nu ar fi suficient de nasoală, mersul la biserică pentru o spovedanie riscă să ne reducă şi mai mult stima de sine întrucât unii preoţi sunt necruţători şi “încarcă” nota de plată pentru lumea de apoi cu păcate pe care creştinul de rând nu le vede decât ca pe nişte lucruri inofensive. Un astfel de exemplu este lista de păcate care-l ghidează în taina spovedanii pe un preot de la Biserica Sfânta Treime din Bucureşti.

Încă din perioada conciliilor ecumenice, teologii s-au îngrijit în clasificări pedante ale păcatelor, pe criterii diverse: păcate cu fapta, vorba sau cu gândul, păcate împotriva Dumnezeului Tată, împotriva Fiului sau Sfântului Duh. Din combinarea acestor criterii şi a interdicţiilor din textele sacre sau incluse în tradiţia bisericii, lista păcatelor riscă să se mărească necontrolat, într-o spirală dementă a decăderii speţei umane.

O biserică din București a postat pe site-ul său o listă cu aproape 200 de păcate pe care enoriașii ar trebui să le evite sau, dacă păcătuiesc, să le mărturisească.

Din cele 193 de păcate inventariate de preacinstita faţă bisericească, o mare parte dintre ele li s-ar părea enoriaşilor de rând, care frecventează intermitent şi cu entuziasm moderat sfânta biserică, drept lucruri fireşti. Nu însă şi preotului nevoit