Înainte de '89, numai roză nu era viața de scriitor fără patalama. Căscai ochii spăimoși în toate părțile. Nici un sprijin, nici o propteluță de nicăieri… Cum să te duci la magazin, la Alimentară și să te împăunezi, încercînd să smulgi bunurile secrete ale comerțului socialist, dacă n-aveai o largă recunoaștere națională? Sigur, dacă mîncai puțin căcat, erai în rîndul lumii. Dacă nu mîncai, nu mîncai. Așa că se crease o rețea subterană de relații. Cu chiu, cu vai, obțineam invitații pe la marginea civilizației, cîte un scriitor, coleg de generație, se dădea peste cap în fața autorităților și, na, erai invitat să grăiești localnicilor. Grăitul ca grăitul, dar cheful de după făcea toate paralele. Ca din pămînt răsăreau sticlele de vin, mizilicurile, delicatesele. Să tot trăiești, să tot consumi.

Așa s-a întîmplat și în '86, la Lehliu-Gară. Oliviu Vlădulescu și Nicolae Stan ne-au invitat pe mine, pe Groșan și pe Nedelciu. Protocolul s-a desfășurat conform tipicului, astfel încît, seara, eram duși și fărîme. Da, însă gazdele nu s-au oprit aici. Ne-au invitat în zori pe baltă, la pescuit. Așadar cine era, la cinci dimineața, cu undița-n mînă pe mal? Noi. Mahmuri. Am dat la crap și am prins pînă s-a urcat soarele de două suliți pe cer. Paznicul odihnea cu sticla-n mînă, iar noi cîntăream din ochi prada. Ajungea pentru o săptămînă pescărească, în familie.

Singurul lucru la care nu se gîndise nimeni era drumul de întoarcere. Pe la prînz, împreună cu Groșan, ne-am cîntărit finanțele și am ieșit la "Ia-mă, nene". În sfîrșit, un șofer milos ne-a luat. Pe bancheta din spate, am adormit, cu sentimentul conștiinței împăcate. La Bucur Obor m-am trezit și am sărit din mașină. Doar cînd am ajuns acasă, m-am prins: uitasem prada în mașină. Cui să te lauzi? Ce să pui în frigider?

Înainte de '89, numai roză nu era viața de scriitor fără patalama. Căscai och