Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JAXA: Tun spațial pentru explorarea asteroizilor testat cu succes

Publicat in Ziua Veche, joi 24 octombrie 2013 ·

Agenţia spaţială japoneză (JAXA) a anunţat miercuri, 23 octombrie, că a testat cu succes un tip de tun spaţial construit cu scopul de a preleva roci din subsolul asteroizilor.

JAXA a explicat că acest instrument – o combinaţie între o bombă şi un tun – va fi asamblat la bordul sondei spaţiale Hayabusa-2, care va fi lansată de pe Terra în 2014, cu scopul de a colecta eşantioane prelevate din subsolul asteroidului 1999JU3, în anul 2018, şi de a le readuce apoi pe planeta noastră în 2020. Pentru acest test realizat în exterior, agenţia niponă a folosit un propulsor pentru a expedia o bilă mare din metal către o ţintă, în acelaşi fel în care intenţionează să o facă şi în spaţiu, peste cinci ani.

Atunci când va ajunge pe orbita stabilită a micului asteroid, Hayabusa-2 va lansa acel “tun spaţial”, apoi se va adăposti, plasându-se de cealaltă parte a asteroidului. Dispozitivul va exploda şi va propulsa o bilă de metal spre asteroid, pentru a crea un crater. După aceea, sonda niponă se va plasa deasupra craterului din care va preleva eşantioane de subsol. Cercetătorii de la JAXA estimează că subsolul asteroizilor este mai interesant de analizat decât suprafaţa acestora, întrucât materialele lor sunt avariate de pe urma expunerii permanente la radiaţiile cosmice.

Hayabusa-2 succede primei sonde cu acelaşi nume, lansată în mai 2003, care a recoltat eşantioane de pe asteroidul Itokawa, la 290 milioane de kilometri de Terra, în septembrie 2005. Tehnica folosită de prima sondă a fost diferită: un coşuleţ a recoltat praful proiectat de impactul unei bile cu suprafaţa asteroidului, în condiţiile în care sonda avea la bord doar trei bile. Însă dificultăţile de comunicare cu sonda, avariile motoarelor sale, ale bateriilor şi ale altor echipamente i-au forţat pe tehnicienii niponi să amâne cu trei ani revenirea sondei pe Terra, călătoria ei transformându-se î

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 52 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 30 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°