Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A noua duminica de proteste. Scoate Jandarmeria pulanul sau alege protestatarul sa nu demonstreze pe carosabil?

Publicat in Vox Publica, joi 24 octombrie 2013 ·

USL a ajuns la putere in urma protestelor din iarna lui 2012 suprapotentate mediatic si pe care a recunoscut prin vocea deputatului Viorel Hrebenciuc ca le-a finantat partial si discret. La vremea respectiva tot PD-L –ul statea pitit prin cotloanele ministerelor rugandu-se ca protestele sa nu le ia guvernarea de sub picioare. N-au avut noroc. Aceeasi USL a dat semnalul la inceputul acestei saptamani prin vocea ministrului liberal al Internelor ca protestatarii trebuie sa respecte legea si ca nu li se va mai tolera nici o abatere de la lege mai ales dupa incidentul cu luneta automobilului ministrului culturii.

Fata de iarna lui 2012 si cum e firesc intr-o democratie, acum PD-L si presedintele Traian Basescu jubileaza pe margine aparandu-i pe protestatari la fel cum facea USL cu demonstratiile din urma cu aproape doi ani, in timp ce USL agonizeaza prin intunecatele culoare ministeriale incercand sa franeze niste miscari de protest la fel de legitime ca cele care i-au adus la putere. Unii s-ar grabi sa proclame superioritatea celor de acum fata de cele din iarna lui 2012 incepand de la motivele protestelor, pana la sloganuri si calitatea oamenilor.

Ce se va intampla totusi cand protestatarii de duminica vor iesi la sosea si-si vor declara opozitia fata de explotarea de la Rosia Montana, gazele de sist si, in general, toate relele din politica romaneasca? Vom avea parte de un scenariu similar celui din iarna lui 2012 cand jandarmii s-au ciocnit cu protestatarii sau de acum incolo protestatarii fie vor cere autorizatii fie vor gasi o modalitate ingenioasa de a protesta fara sa incalce legea: vor traversa de sute de ori trecerile de pietoni, li se vor defecta autoturismele in trafic tocmai in Piata Universitatii, vor face ambuteiaje cu biciclete etc.

Jandarmeria aflata in subordinea ministrului de interne si-a anuntat clar obiectivele la inceputul ac

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 50 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum o ora
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°