Heineken a înregistrat o scădere puternică, de două cifre, a vânzărilor din România în trimestrul al treilea, din cauza situaţiei economice dificile, care a afectat consumul, şi condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit unui raport al grupului olandez.
"Volumul vânzărilor de bere la nivel de grup a scăzut cu 2% în trimestrul al treilea, pe fondul condiţiilor dificile pe piaţa din Europa Centrală şi de Est, mai ales în Rusia şi în România. De altfel, aceste două pieţe au generat mai mult de jumătate din scăderea vânzărilor de bere în bază organică înregistrată în trimestrul al treilea", a declarat directorul financiar executiv al Heineken, René Hooft Graafland, într-o conferinţă cu analiştii.
Vânzările de bere ale Heineken în România au înregistrat o scădere de două cifre în perioada analizată, a precizat el.
Pe fondul condiţiilor economice dificile din Rusia, România şi Grecia, volumul vânzărilor de bere ale Heineken în regiune a scăzut cu 7% în trimestrul al treilea, în bază organică, la 14,2 milioane hectolitri.
Veniturile grupului în Europa Centrală şi de Est au coborât cu 8% în trimestrul al treilea faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la aproximativ 1 miliard de euro.
"Condiţiile economice din Europa au rămas dificile, situaţie evidenţiată de evoluţia slabă a consumului din Europa Centrală şi de Est în trimestrul analizat. În consecinţă, accelerăm eforturile de eficientizare, în special în Europa, prin restructurare şi alte măsuri legate de reducerea costurilor", a declarat într-un comunicat Jean-François van Boxmeer, director general executiv şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Heineken.
La nivel mondial, veniturile Heineken au crescut cu 1% în trimestrul al treilea, la 5,7 miliarde euro, în timp ce volumul vânzărilor a coborât cu 2% în bază organică, la 52,8 milioane hectolitri.
Heineken