Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOCUS: Sute de preoţi şi mii de enoriaşi, la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou

Publicat in Ziua de Cluj, joi 24 octombrie 2013 ·

Sute de preoţi şi mii de enoriaşi au venit, joi, la Patriarhie, să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, spre cinstirea căruia are loc un pelerinaj până marţi, fiind aduse şi icoanele sfinţilor Constantin şi Elena, din Grecia, şi moaştele Sfântului Artemie.

Era abia ora 2.00 noaptea când primele grupuri de credincioşi urcau în tăcere pe Dealul Mitropliei. În acestea se regăseau mai mult bătrâni şi săraci, care doreau să fie printre primii care ajung să sărute racla sfântului şi să-l roage să-i ţină sănătoşi şi aibă în grija lui şi pe copiii şi nepoţii lor, mai puţin apropiaţi de cele sfinte.

Cu fiecare oră, coada celor veniţi să se roage a ajuns, mai întâi, la baza dealului, după care a luat-o spre stânga, pe trotuar, pe Bulevardul Regina Maria până la intersecţia cu strada 11 iunie.

În jurul orei 11.00, reprezentanţii Patriarhiei Române estimau că numărul enoriaşilor prezenţi era deja de ordinul miilor.

Numărul mare de oameni a atras şi o mulţime de cerşetori, de la cei îmbrăcaţi în zdrenţe, care întind mâna pentru "o pâinică", la cei adaptaţi mulţimilor supravegheate de jandarmi, care, îmbrăcaţi civilizat, se apropie de persoanele din jurul lor şi, cu voce scăzută, cer "un mic ajutor", pentru a rezolva unele probleme de sănătate.

Cu nervii ascuţiţi de oboseală, credincioşii, majoritatea persoane ajunse la vârsta a treia, erau din ce în ce mai nerăbdători, iar, din loc în loc, începeau să apară dispute cu jandarmii.

La un moment dat, un bărbat aflat la coadă a fost imobilizat şi ridicat de jandarmi, în ţipetele disperate ale nevestei sale. Acesta ieşise din rând pentru a folosi o toaletă publică, fără să ia un bon special, de la poliţiştii locali, pe baza căruia putea reveni în spatele gardului despărţitor. La întoarcere, jandarmii nu i-au permis să revină lângă soţia şi copilul său, motiv pe

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungește suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA. Ursula von der Leyen: „Ne-au trimis o scrisoare cu măsuri”

Gandul acum 13 minute
Ursula von der Leyen a făcut o serie de declarații, în cursul zilei de duminică, 13 iulie 2025, precizând faptul că UE prelungește suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA, pentru oțel și aluminiu. „Ne-au trimis o scrisoare cu măsuri care

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 32 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 43 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°