Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecarea lui Liviu Dragnea, instrumentul electoral al lui Băsescu (I)

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 24 octombrie 2013 ·

O știre difuzată vineri pe toate canalele mass-media a rămas total nebăgată în seamă. Judecătorii de la Inalta Curte de Casație și Justiție au acceptat cererea procurorilor de la DNA să înceapă mai devreme cu 3 luni judecarea dosarului referendumului, a cărui acuzat șef este ministrul Liviu Dragnea. Dincolo de premiera unui asemenea acceptări, ne pune pe gânduri și ineditul cererii DNA către judecători pentru a începe mai repede procesul într-un asemenea caz cu mare greutate. Nu intelegem de ce procurorii se grăbesc așa de mult pentru solutionarea acestui caz, nu pricepem deloc ( sau doar ne facem) de ce atâtea presiuni pentru judecarea cu celeritate a cazului, și mai grav, nu înțelegem de ce judecătorii de la Înalta Curte au cedat așa de ușor în fața insistențelor DNA.

Oare nu sunt zeci de dosare grele de corupție care așteaptă de ani de zile să fie judecate? Nu sunt oare procese celebre care trenează de foarte mult timp în instanțe? Acum toată floarea cea vestită din DNA își canalizează forțele să câștige procesul cu Liviu Dragnea. Și nimic nu le stă în cale! Oare nu există inamovibilitatea judecătorilor? Sau Procuratura are puteri mărite în sistemul judiciar, așa cum funcționa pe vremea lui Ceaușescu? Ne aducem aminte de demersurile fără precedent ale Monicăi Macovei, pe vremea când era ministru al Justiției, când voia puteri sporite pentru procurori. Acum își vede visul împlinit. Procurorii DNA bat cu pumnul în masă iar judectorii se execută.

Nu am uitat cum, anul trecut, vechilii DNA cotrobăiau prin curțile oamenilor, îi înghesuiau pe oameni în dube ale poliției, îi săltau de acasă sau de la serviciu pentru a-i duce la audieri în numele unei așa zise suspiciuni de fraudare a referendumului. Dacă e ordin, cu plăcere! Marea mobilizare a procurorilor DNA a dus ca numai în câteva luni să fie întocmit un dosar penal pentru infracțiuni inventate, dar care

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 55 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Acoperiş căzut peste un copil de 10 ani într-o localitate din județul Timiș şi mai mulţi copaci prăbuşiţi peste maşini sau peste drumuri după o furtună puternică / Judeţul se află sub cod roşu de vijelie

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi copaci au fost luaţi de vânt şi au căzut fie pe maşini, fie pe şosele, în urma unei furtuni de marţi după-amiază, din judeţul Timiş. În localitatea Ghilad, acoperişul unei case s-a prăbuşit

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°