Curtea Supremă de Justiţie din India va analiza, vineri, o cerere de anulare a Marelui Premiu de Formula 1 al Indiei, prevăzut a se desfăşura în acest week-end, în urma unei plângeri prin care organizatorii sunt acuzaţi că nu au plătit anumite taxe pentru ediţia de anul trecut, informează AFP.
"Vom analiza plângerea mâine", a declarat primul judecător al Curţii Supreme de Justiţie, P. Sathasivam. Vineri sunt programate antrenamentele din cadrul Grand Prix-ului indian.
Instanţa supremă a hotărât în 2011 să blocheze 25 la sută din suma încasată din vânzarea biletelor la cursa de la New Delhi, până la rezovarea unui diferend fiscal dintre organziatori şi statul Uttar Pradesh, pe teritoriul căruia se desfăşoară Marele Premiu de Formula 1.
Această hotărâre fusese luată în urma unei "acţiuni de interes public", lansată de un militatant, Amir Kumar, care este de asemenea iniţiatorul cererii de anulare a cursei, ce va fi analizată vineri.
Kumar a obţinut în 2011 ca Marele Premiu al Indiei să fie considerat un eveniment de divertisment şi nu unul sportiv, ceea ce însemană că nu poate beneficia de scutirile de taxe fiscale prevăzute de legislaţia statului Uttar Pradesh.
Taxele corespunzătore spectacolelor de divertisment, ce sunt aplicat la festivaluri şi mari concerte, au fost integrate în preţul biletelor pentru prima dată în acest an.
"Vom aştepta decizia Curţii ca în situaţiile precedente şi suntem gata să o aplicăm, indiferent care va fi", a declarat Askari Zaidi, purtător de cuvânt al companiei proprietare a circuitului, Jaypee Sports International.
Organizatorii competiţiei nu au putut fi contactaţi până în acest moment.
Marele Premiu de Formula 1 al Indiei a fost retras din calendarul pe 2014, iar revenirea sa în Marele Circ este sub semnul întrebării.
După ce a evocat probleme logistice, administratorul drept