Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frica faţă de invazia străinilor, dezbătută intens în SUA şi UE

Publicat in Puterea, joi 24 octombrie 2013 ·

Dacă în plan european comisarul pentru Piaţa Internă, Michel Barnier, condamnă propunerea de excludere a unor ţări din Schengen din cauza lipsei de securitate a graniţelor, în Statele Unite se duce o luptă aprigă între democraţi şi republicani în privinţa reformei imigraţiei.

Cu toate că este membru al Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) din Franţa, formaţiune care a cerut excluderea unor statelor din Schengen, Barnier a respins ideea ca nefiind „direcţia cea bună”, argumentând că acesta nu este un mod eficient de protecţie, informează Mediafax. Oficialul european a subliniat că Europa „nu face destul”, propunând mai multă solidaritate între membri în problemele de imigraţie înaintea alegerilor la nivelul UE. Comisarul a argumentat că nu trebuie abandonate ţări ca Malta, Grecia, Cipru şi Italia să se confrunta singure cu mii de refugiaţi şi cu tragedii de genul celei la Lampedusa unde au pierit sute de oameni. Acesta s-a declarat un susţinător al cererii făcute de Comisia Europeană privind întărirea Frontex, agenţia de supraveghere a frontierelor UE, şi s-a arătat în favoarea unei „forţe europene de protecţie civilă” pentru acţiuni de salvare în zona Mediteranei. Miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez a criticat proiectul de lege pe imigraţie, înaintat de Jean-François Copé, liderul mişcării UMP.

În Statele Unite, preşedintele Obama a insistat joi ca aleşii din Congres să urgenteze aprobarea reformei în domeniul imigraţiei, în scopul de a aproba o lege înainte de 2014, transmite Agerpres. Dacă Senatul a votat o propunere în iunie, Camera Reprezentanţilor nu a reuşit să ajungă la un acord. Republicanii consideră insuficiente menţiunile privind securitatea frontierelor.

Dacă în plan european comisarul pentru Piaţa Internă, Michel Barnier, condamnă propunerea de excludere a unor ţări din Schengen din cauza lipsei de securitate a gra

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 46 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°