Consider un semn clar al crizei economice universale, care la noi se manifestă şi prin blocarea pieţei obiectelor de artă şi de colecţie, faptul că foarte rar mi se mai pune chiar şi întrebarea fundamentală: cât mai face un..., şi aici se pune numele unui pictor total necunoscut, atât de necunoscut că nici pictor nu prea este, sau se pune un nume din păcate prea puţin cunoscut, unul mai răsărit şi făcut cunoscut de licitaţii sau, rar de tot, unul tare, gen Grigorescu, Luchian, Tonitza. Cam ce are omul prin casă sau ar fi ochit el prin vreo ofertă şi i-ar fi plăcut să aibă prin bătătură.
Interesul direct pentru cotaţie şi mersul pieţei este esenţial pentru vânzare. Dacă oamenii nu întreabă nici măcar de preţ, nu ne putem aştepta la mare lucru. Culmea culmilor este că pictorii contemporani în viaţă, care îşi declară cote de mii de euro, fără număr, fără număr, nu mai sunt crezuţi nici de cei mai naivi sau nepricepuţi. De fapt, nici nu mai sunt întrebaţi, vorbesc cam singuri. Şi te ia zâmbetul amar-amar când vezi cu cât li se (auto) adjudecă la unele licitaţii lucrările şi te doare sufletul când te gândeşti ce comisioane vor plăti, jucând şi rolul vânzătorului şi pe cel al cumpărătorului doar pentru a avea o hârtie şi un loc pe internet care să le confirme fantezia nedezinteresată.
Şi, pentru că nu ar fi prima dată când răspundem nefiind întrebaţi, dimpotrivă, acesta este principiul de funcţionare, să vă spunem cât mai fac unii pictori. Evident, în condiţiile pieţei româneşti, mai ales, nu se poate pune un preţ sacrosanct în dreptul vreunui creator, nici măcar al celor mai frecvent licitabili, astfel că ne vom folosi de cazuri cât mai concrete, de vreun peisaj, natură de atelier sau nud al unui artist sau altul. Şi le vom găsi pe cele mai recent scoase la vânzare la Goldart.
Un braţ de flori în glastră de Elena Vavylina, o foarte bună pictoriţă cu n
