Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVIEW Sony RX100 II - cel mai iubit dintre aparatele foto compacte

Publicat in Adevarul, joi 24 octombrie 2013 ·

Sony face diverse produse. Unele sunt bune, altele sunt aşa-şi-aşa, dar mai sunt cele ca RX100 II. Este un aparat foto. Este compact? Este. Este bun? Ei bine, este cel mai bun. Noi l-am avut pentru un review, l-am dus în Piaţa Universităţii la niscavai proteste, l-am dus la discuţii despre marketing şi online, apoi l-am returnat şi-i dedicăm acum un review.

Sony RX100 II a fost lansat în România în urmă cu câteva luni laolaltă cu RX1r, un aparat foto full-frame cu obiectiv fix. Pe cel din urmă l-am avut pentru câteva zile la puţin timp după lansare. Între timp, am ajuns şi la RX100 II. Este un aparat foto compact, are un ecran rabatabil, NFC şi WiFi şi face fotografii. O să exagerez puţin spunând că multe aparate fac poze şi puţine fac fotografii. Iată de ce despre acesta aş spune că face fotografii. Hardware

RX100 II de la Sony are un senzor de 20 megapixeli cu dimensiunea de 1 inci care îl poziţionează mult peste marea de aparate foto compacte care există acum. Este o versiune îmbunătăţită a unui model introdus de Sony în urmă cu un an. Nu l-am văzut pe cel vechi, dar pot spune despre cel nou că este aşa cum te-ai aştepta să fie un aparat compact: rapid, eficient, mic, de dorit.

Poate face poze în format RAW (extensia .arw) sau JPEG şi înregistrează videoclipuri în format MPEG4 şi AVCHD. Filmarea se face până la 60 de cadre pe secundă, dar este interlaced, adică nicidecum nu vei avea calitatea de la progressive. Are un ecran de 3 inci cu o rezoluţie de 1,22 milioane de puncte.

Mai are un port microUSB şi unul pentru HDMI. Valoarea ISO urcă până la 12.800, dar ar fi puţin precipitat să încerci să faci poze bune setată astfel. Cel mai bine se descurcă până în 1.600, poate până la 3.200, deşi vei începe să observi zgomot de imagine destul de bine. Mai trebuie spus că obiectivul este unul zoom, porneşte de la 10,4mm şi merge până la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri și datorii are șeful statului

Adevarul acum 29 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale și a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii privind finanțarea campaniilor sale electorale pentru alegerile locale și prezi

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 52 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°