Un bărbat din comuna gorjeană Stăneşti răstoarnă orice idee conform căreia doar femeile sunt pricepute în a pregăti cămara pentru iarnă din producţia proprie. Singurătatea l-a învăţat pe nea Costică să intre uşor în competiţie cu gospodinele.
Nea Costică din Comuna Stăneşti este singur de 10 ani, de când soţia sa a trecut în lumea celor drepţi. Însă, cu dibăcia mâinilor sale a reuşit, în fiecare an, să pregătească o cămară pentru iarnă care să-l ajute să iasă din sezonul rece. Zarzavaturi, murături, bulion şi alte preparate culinare au fost aşezate pe rafturile beciului lui nea Costică. „Am pregătit zarzavat pentru iarnă, compoturi, castraveciori, dulceaţă de gutui. O să pregătesc şi varza, dar mai târziu că se acreşte prea rău. Sunt singur de 10 ani şi-mi pregătesc singur cămara pentru iarnă, în fiecare an”, a spus Constantin Măruţoiu.
Producţia a fost bună, dar şi munca, pe măsură
Singurătatea l-a învăţat că trebuie să muncească pe toată perioada anului, pentru a avea ce pune pe masă. Aşa se face că nea Costică trudeşte pe terenurile pe care le mai are, în lunile de vară, pentru ca toamna să-şi pregătească cu îndeletnicire cămara pentru sezonul rece. Nici mustul nu lipseşte din beciul bărbatului. „Producţia de anul acesta a fost bună, dar şi muncă. Cine a muncit, a luat, cine nu, nu”, a mai spus Constantin Măruţoiu.
Nea’ Costică aşteaptă să treacă iarna şi din primăvara anului viitor o va lua de la capăt cu muncile agricole.
Un bărbat din comuna gorjeană Stăneşti răstoarnă orice idee conform căreia doar femeile sunt pricepute în a pregăti cămara pentru iarnă din producţia proprie. Singurătatea l-a învăţat pe nea Costică să intre uşor în competiţie cu gospodinele.
Nea Costică din Comuna Stăneşti este singur de 10 ani, de când soţia sa a trecut în lumea celor drepţi. Însă, cu dibăcia mâinilor sale a reuşit, în fiecare an, să pregăt