Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ringo Starr a lansat "Photograph", un volum cu fotografii de colecţie

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 24 octombrie 2013 ·

Toboşarul Ringo Starr a lansat, miercuri, "Photograph", un volum în ediţie limitată cu fotografii realizate de membrul trupei The Beatles de-a lungul vieţii, multe dintre ele publicate pentru prima oară. "Dacă arunci o privire la fotografiile cu The Beatles, în 90% dintre ele aveam mereu trei lucruri asupra noastră: ţigări, băutură şi un aparat de fotografiat", a declarat Ringo Starr la conferinţa de presă care a avut loc miercuri, la ArcLight Cinemas în Hollywood, informează billboard.com. Printre fotografiile lui Ringo Starr publicate în acest volum se numără instantanee realizate în timpul primei vizite a formaţiei în America, în 1964, când membrii trupei au susţinut un concert în Washington şi au avut două apariţii televizate la "The Ed Sullivan Show", una dintre ele fiind transmisă din Hotelul Deauville din Miami Beach. În timpul sejurului din Miami, Ringo Starr a imortalizat cele câteva zile de relaxare ale grupului, petrecute pe un iaht, şi momentele când făceau surf. Acesta a surprins de asemenea chipurile uimite ale câtorva adolescenţi care cercetau cu privirea dintr-o maşină în trecere una dintre limuzinele celor de la The Beatles.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale: „Atenție! Avem o mare problemă!”

HotNews acum 19 minute
„La aceste alegeri, poporul chiar a votat direct opțiunea euroatlantică împotriva variantei pro-Moscova”, a comentat luni fostul președinte Traian Băsescu rezultatul scrutinului de duminică, în urma căruia candidatul independent Nicușor Dan a câștig

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 8 minute
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

Manelistul Jador, cercetat penal pentru conducere sub influenţa substanţelor. Rezultatul testării făcute de poliţiştii rutieri a fost confirmat de INML

HotNews acum 19 minute
Cântăreţul Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit în trafic de poliţiştii rutieri, a fost testat pozitiv la opiacee, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală. Cântă

Traian Băsescu, atac la adresa „coaliției”: „O fantomă a răului politic suprem”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat luni după-amiază, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, ceea ce el a numit „o instituție bizară – coaliția”, într-o evidentă referire la cele două guvernări recente, afirmând că această „coaliț

Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă

Mediafax acum 59 minute
Președintele american Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă. Invitația a fost făcută prin intermediul unei scrisori. Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă, potrivit le Figaro. Scrisoarea care conține i

Dronele care intră în spațiul aerian românesc vor putea fi doborâte. Președintele interimar a promulgat legea

Libertatea acum 3 ore
Dronele care vor intra în spațiul aerian românesc vor putea fi doborâte, după ce președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat legea. Misiunile și operațiunile militare se vor putea desfășura pe teritoriul României, pe timp de pace.

Rusia declară „indezirabilă” și interzice una din cele mai importante organizații pentru drepturile omului

HotNews acum 53 minute
Rusia a anunțat luni că va interzice ONG-ul pentru drepturile omului Amnesty International în cadrul celei mai recente represiuni a Kremlinului asupra grupurilor societății civile care se opun războiului declanșat de Moscova în Ucraina, relatează Po

Nicușor Dan: Cetățenii Republicii Moldova vor avea în mine un partener de încredere și un SUSȚINĂTOR neobosit

Gandul acum o ora
„Cetățenii Republicii Moldova vor avea în mine un partener de încredere și un susținător neobosit, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și dincolo de ea”, a afirmat Nicușor Dan, după ce a vorbit cu Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. „Îi mu

CSM declanșează procedurile pentru numirea unui nou șef al Înaltei Curți de Casație și Justiție

Mediafax acum 18 minute
Consiliul Superior al Magistraturii anunță pe pagina sa de internet demararea procedurilor pentru numirea unui nou șef al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Candidaturile pentru funcția de președinte al Instanței Supreme se depun la Secția pentru

Nicușor Dan către Donald Tusk: „Parteneriatul strategic România-Polonia trebuie consolidat pentru securitatea cetățenilor noștri”

Adevarul acum 8 minute
Nicușor Dan, noul președinte al României, a transmis premierului polonez Donald Tusk că parteneriatul strategic dintre România și Polonia trebuie consolidat, în contextul provocărilor regionale de securitate și al susținerii reciproce dintre cele do

Vremea

București
acum

18°
lun.

10°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

13°
lun.

9°/19°
mar.

8°/18°
mie.

9°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

7°/18°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

15°
lun.

11°/18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°