Antonia se vede din nou mireasă, chiar dacă a trecut puţin timp de la divorţul de Vincenzo. Dacă până acum a refuzat să dea detalii despre viaţa ei personală, odată cu divorţul de Vincenzo, Antonia a cedat. Artista a mărturisit că este tristă şi că trece prin momente grele, încercând să facă faţă tuturor reacţiilor neplăcute din presă. Mai mult, Antonia a declarat că se vede mireasă în curând şi că îşi mai doreşte copii.
Cântareaţa Antonia recunoaşte că trece în acest moment printr-o perioadă mai grea, dar nu vrea să intre în amănunte ce ţin de viaţa ei personală. "Au mai apărut tot felul de ştiri, mai postez şi eu poze.
Încerc să fiu sinceră cu fanii mei, dar mai am momente când sunt tristă. Acum trec printr-o perioadă mai grea, după cum ştie toată lumea, dar o să-mi revin", a declarat ea la emisiunea "La Măruţă".
În schimb, atunci când vine vorba despre fetiţa ei, Antonia e în culmea fericirii. "Fetiţa mea e bine, acum e în Italia şi îmi e dor de ea. Voi merge la ea în curând şi vreau să o înscriu la grădiniţă. Tot spun asta de un an. Primesc multe Like-uri la pozele cu ea, cum să nu îţi fie drag de un copil aşa frumos", a mai mărturisit solista.
“Vreau mai mulţi copii “
Antonia a declarat că nu regretă nimic din ceea ce a făcut până acum. "Nu cred ca regret nimic...dacă stau să mă gândesc poate găsesc nişte mici detalii. Dar cred că am făcut totul ca să fiu fericită. Fiecare experienţă e o lecţie.
Perioada asta m-a întărit şi m-a făcut puţin mai sensibilă., Ma doare când oamenii din jurul meu sunt răniţi. Sunt om, nu am cum să zic că nu mă afecteaza nimic", a completat cântăreaţa. Intrebată dacă se mai vede mireasa, solista a recunoscut să nu exclude acest lucru. "Am 25 de ani, nu cred că viaţa s-a oprit aici. Da, mă văd mireasă şi vreau mai mulţi copii. Poate un băiat", a încheiat Antonia.
Antonia se vede din nou mireasă,