Castelul Lena
Constant şi intens admirator al memorialisticii feminine (v. antologia De la coroana regală la Cercul Polar, 2007), Dan C. Mihăilescu a reunit mai multe destine din literatura confesivă românească. Sub titlul Castelul, biblioteca, puşcăria (cu subtitlul „Trei vămi ale feminităţii exemplare”) defilează feminitatea senzual-princiară, feminitatea ultragiată de-o istorie alienantă şi cea torturată, condamnată, deportată, încarcerată. De la Regina Maria, Annie Bentoiu sau Zoe Cămărăşescu, la Aniţa Nandriş, Lena Constante, Adriana Georgescu, Jeni Acterian ş.a. sunt urmărite deopotrivă nobleţea spirituală şi energia insurgentă, ardenţa pasională, înţelepciunea şi cultul familiei. * * *
Oricine frecventează, cu sfială sau stupoare, cu oroare şi revoltă, sau cu jalnică resemnare ceea ce lumea de specialitate numeşte cu ifos academic „literatura universului concentraţionar” va fi constrâns să accepte în final că, faţă de suferinţele bărbaţilor, feminitatea torturată e ceva cu mult mai degradant, mai greu de imaginat şi suportat sufleteşte. Toate mizeriile puşcăriei, caznele, pedepsele, aşteptările şi disperările comune – de la împingerea în duba neagră, ochelarii de tablă, primele pălmuiri la interogatoriu, „manejul”, atârnarea cu capul în jos, bătaia la tălpi cu vâna de bou şi frânghia udă, până la prici, şerpărie, hârdău, carceră, operaţii fără anestezie, majorarea arbitrară a pedepsei ş.a.m.d. – totul e mai crunt, mai abject, mai greu de îndurat.
În plus, câteva dintre atributele specifice feminităţii – graţia, cochetăria, fragilitatea, menstruaţia – sporesc infinit posibilităţile de umilire a fiinţei umane în regimul penitenciar. Nu văd de ce s-o spun cu cuvintele mele, e de ajuns să citez din Evadareaimposibilă a Lenei Constante :”Într-o noapte, o femeie de la parter a fost trezită din somn de o ritmică scurgere de picături, căzând cu