De vineri până duminică, la Hanu Ancuţei se organizează cea de-a treia ediţia a Festivalului Hanurilor, concomitent cu Zilele Sadoveniene.
În intervalul 25-27 octombrie, la Hanu Ancuţei va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Hanurilor, organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Moldova, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ şi Primăria Tupilaţi. Evenimentul face parte din cadrul proiectului ProMoVal – care constă în dezvoltarea şi consolidarea turismului din nord-estul Moldovei, prin promovarea valorilor turistice locale cu ocazia unor evenimente.
Festivalul reprezintă o oportunitate de popularizare a tradiţiilor locale şi un mijloc de perpetuare a valorilor autentice româneşti. Cu acest prilej vor fi serbate şi Zilele Sadoveniene, la 133 de ani de la naşterea marelui scriitor Mihail Sadoveanu, pe parcursul cărora se vor desfăşura activităţi cultural-artistice: Sadoveniana, la care vor participa profesori universitari, scriitori, critici şi istorici literari, dar şi cadre didactice din zona Moldovei; defilarea unui convoi de care alegorice; programe folclorice; expoziţii ale unor meşteri populari; vizite la mănăstirile şi obiectivile turistice din zona Neamţului; concursul Miss Hangiţa.
De vineri până duminică, la Hanu Ancuţei se organizează cea de-a treia ediţia a Festivalului Hanurilor, concomitent cu Zilele Sadoveniene.
În intervalul 25-27 octombrie, la Hanu Ancuţei va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Hanurilor, organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Moldova, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ şi Primăria Tupilaţi. Evenimentul face parte din cadrul proiectului ProMoVal – care constă în dezvoltarea şi consolidarea turismului din nord-estul Moldovei, prin promovarea valorilor turistice locale cu ocazia unor evenimente