Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inculpații din „Dosarul Rutiera“, condamnați de judecătorii ieșeni!

Publicat in Ora de Iasi, joi 24 octombrie 2013 ·

IAȘI. Cei 14 acuzați din „Dosarul Rutiera“ nu au scăpat de pedepsele aplicate de magistrați, deși și-au susținut nevinovăția în instanță.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași i-au condamnat pe cei 14 agenți. „Instanța a respins excepțiile și cererile de efectuare a expertizelor tehnice formulate de inculpați“, a declarat judecătorul Camelia Toderică, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi.

Astfel, magistrații au dispus condamnarea lui Vănel Carp și a lui Răzvan Ioan Marciuc la câte patru ani de închisoare, în vreme ce Marius Dănuț Melniciuc și Gelu Captalan au primit câte o pedeapsă de trei ani și zece luni de închisoare.

În același dosar, Lucian Munteanu a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare, Iulian Lazăr a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare, iar Cristian Ciubotariu a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare.

Totodată, Constantin Bebi Manole și Daniel Petrișor Lupu au primit câte o pedeapsă de trei ani și două luni de închisoare, în vreme ce Constantin Bulancea și Cătălin Gheorghiță Harnagea au fost condamnați la câte trei ani de închisoare. Tot trei ani de închisoare, dar cu suspendare, au primit Marius Martin, Dan Cristian Grecu și George Eduard Bîrsăniuc.

De unde a pornit totul

În urmă cu aproximativ patru ani, 14 poliţişti au fost trimiși în judecată la Tribunalul Iaşi, pentru fapte de corupţie.

Astfel, în luna noiembrie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi i-au trimis în judecată pe cei 14 agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere, pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

Poliţiştii au fost acuzaţi că ar fi intervenit pe lângă colegi pentru ca amicii, rudele sau cunoştinţele lor să nu fie sancţionate în trafic, după ce au încălcat legislația rutieră.

IAȘI. Cei 14 acuzați din „Dosarul Rutiera“

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 22 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°