Dan Diaconescu a înfiinţat la Roma un nou post de televiziune. CNA susţine că pe teritoriul României a emis ilegal.
Din 30 septembrie, Dan Diaconescu este proprietarul a 95% dintre acţiunile "OTV SRL Italia", firmă cu sediul în Roma. În iulie 2013, alături de Voiculescu Diana, Diaconescu a înfiinţat în Peninsulă o societate ce are ca domeniul de activitate realizarea de programe de televiziune şi un capital social de 10.000 de euro. Societăţii "OTV SRL Italia" i s-a eliberat autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit, iar Postul Romit TV, din Italia, a găzduit în primele zile, două ore de transmisie prin satelit.
Războiul dintre Dan Diaconescu şi membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului s-a reaprins după ce, în 18 octombrie, CNA a cerut ANCOM suspendarea temporară a emisiei DDTV, motivând că postul retransmite un program nelicenţiat, preluare de la OTV. Diaconescu a susţinut că DDTV, post ce îi aparţine şi pentru care deţine licenţă în România, a preluat OTV din online.
De partea cealaltă, Laura Georgescu (foto), preşedintele CNA, subliniază că, din moment ce nu există notificări sau solicitări cu privire la retransmisie, "OTV a intrat ilegal pe teritoriul României, conform legii audiovizualului". Şefa CNA a spus şi că, "dacă Dan Diaconescu vine cu un plan de reeşalonare a amenzilor neplătite din 2009, poate solicita din nou licenţa OTV".
Viziunea lui Diaconescu
În conferinţa de presă, Diaconescu a explicat că semnalul postului "OTV Srl Italia" este preluat gratis de operatorul Eutelsat şi semnalul trece şi peste România. "OTV SRL Italia" are o adresă principală la Roma, dar mai multe puncte de lucru: în Bdul Preciziei, Bucureşti, în Chişinău, în Madrid şi în Londra.