Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, că semnalul televiziunii DD TV poate fi ridicat din nou la satelit de societatea Digital Sky SRL, însă DD TV nu are voie să retransmită OTV.
CNA a reanalizat, joi, situaţia televiziunii Direct Digital TV (DD TV), care, începând cu data de 18 octombrie, ora 23.00, a retransmis pe frecvenţa sa OTV.
La propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, Consiliul a decis, în şedinţa de marţi, 22 octombrie, să sesizeze Parchetul pentru că OTV emite în România fără a avea licenţă audiovizuală. Totodată, CNA a decis, atunci, să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi societatea Digital Sky SRL, care ridică semnalul televiziunii DD TV la satelitul Eutelsat 16 grade Est, să suspende difuzarea televiziunii DD TV, "până la soluţionarea aspectelor de natură penală" în acest caz.
Dan Diaconescu a fost prezent, joi, la sediul CNA şi a precizat că a venit în calitate de reprezentant al televiziunii DD TV, de la care are o împuternicire.
La solicitarea membrilor CNA de a intra în legalitate cu televiziunea DD TV, Dan Diaconescu a cerut un răgaz de timp ca să poată depune în cursul zilei de joi documentele necesare la CNA.
Astfel, în partea a doua a şedinţei CNA a spus că a adus un atestat de la ANAF potrivit căruia DD TV nu are neachitată nicio amendă aplicată de Consiliu. De asemenea, CNA a solicitat schimbarea de grilă a DD TV, în sensul introducerii emisiunii cu denumirea OTV în grila sa de programe.
"Pe DD TV vom respecta grila de program pe care sperăm să ne-o acceptaţi astăzi. Noi voiam să respectăm proporţia de filme şi desene animate în timpul zilei, iar în timpul serii să difuzăm emisiunea «OTV», preluată de pe internet", a spus Dan Diaconescu.
El a mai spus că nu ştia că trebuie să depună la dosarul de la CNA şi