În toamna anului 2011, mi-am zis că nu mai am ce căuta în Delta Dunării. Peştii erau puţini, localnicii preocupaţi mai mult de braconaj şi grămezile de gunoaie lăsate în locurile de campare m-au cam sictirit de Deltă.
Dar Delta Dunării are ceva ce te face totuşi să revii, întinderile de apă, sunetul specific al habitatului şi lărgimea peisajelor sunt de neuitat. Poate şi unele partide de pescuit reuşite conduc la o revedere cu frumoasa deltă.
Împreună cu alţi trei prieteni pescari facem rapid o strategie şi hotărâm să mergem în deltă pe la mijlocul lui octombrie. Construim ieşirea ca pe o excursie şi mai puţin ca o şedinţă de pescuit. Vizam zona Uzlina, cu un pescuit preponderent la paşnic, dar şi o cercetare a răpitorului pe lacurile Chiril, Isac şi Uzlina.
Plecăm ceva mai anticipat datorită unei ferestre de vreme stabilă (fără vânt). Informaţiile de acolo erau dezamăgitoare, apa tulbure şi o scădere de temperatură a apei cu 8-10 grade, în numai câteva zile. Tardiv, bagajele erau deja făcute şi fiecare îşi pregătise ieşirea. Deci plecăm pentru patru zile în deltă.
Ieşirea a fost o reuşită, paşnicul a răspuns bine în primele trei zile, apoi s-a tulburat apa şi în zona unde era patul de nadă, iar rezultatele au mai scăzut. Răpitor nu s-a prins, din cauza vânturilor puternice, apa era încă tulbure şi foarte puţini ştiucari au ieşit la pescuit. Bibanul a mers excelent pe canalele de legătură între lacurile Uzlina-Isac şi Isac-Chiril.
Din spusele localnicilor, şi ştiuca ar fi mers foarte bine înainte de stricarea vremii. Noi am fost mulţumiţi de excursie. Atmosferă prietenească, cunoştinţe şi experienţe noi.
Delta este altfel decât în 2011, când am fost ultima dată, se vede o schimbare. O schimbare în primul rând în mentalitatea localnicilor, dacă anii trecuţi erau preocupaţi de a scoate cât mai mult peşte, indiferent prin ce mijloace,
