Merkel sună să vadă dacă a fost ascultată de americani. Obama zice că nu. Presa germană pufneşte supărată. De o săptămînă pufneşte supărată presa franceză pentru că a aflat ce dimensiune avea supravegherea americană asupra cetăţenilor francezi. Pufneli, pufneli. Ce ar putea face? Cred că doar pufneli.
Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, s-a confruntat cu o situaţie asemănătoare: dovezi că a fost urmărită şi ea, şi companii strategice de stat. Poate de aia s-a lăsat fără americani implicaţi în exploatarea unui mare zăcămînt de petrol (încrediţată zilele astea recent unui consorţiu cu de toate, minus SUA).
Europenii sînt foarte-foarte indignaţi. Discuţia îmi pare însă complet lipsită de conţinut. Întrebarea “cum aşa?” e un teatru. Altfel, negocierile pentru tratatul de comerţ liber UE-SUA merge înainte, fără mari pufneli şi cu necunoscute cît casa.
Snowden – Securitatea
Unii intelectuali de partid şi stat anunţă cărţi despre turnătorii lor şi despre cum erau aceştia acţionari la editurile lor (Liiceanu a mai pregătit o mărturie pentru tîrgul de carte, da).
Însă cum se întîmplă că tocmai dintr-un mediu atît de obsedat de Securitate, de invadarea intimităţii etc., a prins atît de slab scandalul declanşat de Snowden. Trecem peste SRI şi politicieni care s-ar declara onoraţi să fie urmăriţi de americani, că aşa e la periferie.
Dar cum de nu apar valuri de indignare de la toţi care şi-au fluturat eroic dosarele zeci de ani şi au spus c-o fac ca să preîntîmpine viitoare abuzuri.
Ca să fim înţeleşi, scandalul Snowden mi se pare foarte grav dintr-un punct de vedere “oblic”. Nu mă interesează atît corul de plîngeri de violarea intimităţii. Asta mi se pare cumva inevitabil; ceva esenţial s-a schimbat oricum ireversibil în pactul tehnologico-social. Mult mai gravă este “îngrădirea spaţiului virtual”. În vorbele lui Jonathan Franzen, cred
