Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele din Educaţie cer majorarea salariilor profesorilor debutanţi cu 50%

Publicat in Glasul Aradului, joi 24 octombrie 2013 ·

Pentru că salariile nu le reflectă nici pe departe pregătirea pe care au dobândit-o în cei câţiva ani de facultate şi nici necesarul unui trai zilnic decent, sindicatele arădene din educaţie se luptă pentru majorarea veniturilor profesorilor debutanţi. Sindicatele cer adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 %, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de doi la unu şi majorarea salariilor personalului nedidactic. „Salariile actuale nu sunt motivante, nici măcar atractive. Numărul şi aşa destul de mic al absolvenţilor de instituţii de învăţământ superior, care aleg să intre să lucreze în sistem, preferă să părăsească învăţământul în dauna unui alt loc de muncă mai bine plătit, însă care nu reflectă pregătirea lor profesională. Grija zilei de mâine îi obligă să aleagă un loc de muncă sub pregătirea lor profesională, uneori chiar umilitor, pentru un salariu mai mare“, consideră prof. Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.

Sindicatele solicită dublarea salariilor profesorilor debutanţi concomitent cu creşterea şi celorlalte categorii din învăţământ. „Chiar dacă au salarii mai mari, nici cadrele didactice cu vechime nu sunt de invidiat. După 25 de ani petrecuţi la catedră, timp în care au educat zeci de generaţii, mulţi profesori cu vechime se află în situaţia de a nu putea să îşi întreţină familiile. Tocmai de aceea, se impune de urgenţă adoptarea unor măsuri prin care cadrele didactice să fie motivate financiar, să intre şi să rămână în învăţământ. Doar în acest fel, sistemul de învăţământ va ajunge performant, la standarde europene“, mai consideră Ieneşescu.

Se pregătesc de proteste

Sindicatele au hotărât ca în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie 2013, să aibă loc pichetarea Guvernului Ro­mâniei şi a sediului USL din Bucur

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 56 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 14 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 43 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°