Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii, vânaţi de Rutieră şi de R.A.R.

Publicat in Observator de Constanta, vineri 25 octombrie 2013 ·

Controlul desfăşurat ieri a vizat starea tehnică a taxiurilor, în special mecanismul de direcţie şi cel de frânare

În câteva ore au fost controlate 204 autoturisme şi s-au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 de lei

Poliţiştii au împânzit, ieri, arterele principale din municipiul Constanţa, la vânătoare de şoferi şi de taximetrişti care nu respectă regulile de circulaţie sau care nu au actele în regulă. De dimineaţă, poliţiştii rutieri, împreună cu lucrătorii Registrului Auto Român (R.A.R.) s-au postat în anumite zone, atât din municipiul Constanţa, cât şi în judeţ, şi au tras pe dreapta taximetriştii. Potrivit inspectorului principal Marius Ghiţă, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, acţiunea s-a desfăşurat la nivelul judeţului şi a urmărit verificarea autovehiculelor destinate transportului de persoane în regim taxi. „Controlul s-a realizat împreună cu specialiştii R.A.R., pentru a se verifica starea tehnică a vehiculelor, în special mecanismul de direcţie şi cel de frânare. În acelaşi timp, poliţiştii rutieri verifică documentele în baza cărora se realizează transportul de persoane, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, atestatul profesional, asigurarea obligatorie R.C.A. şi valabilitatea I.T.P.“, a precizat insp.pp. Marius Ghiţă. Cum era de aşteptat, acţiunea oamenilor legii nu s-a lăsat fără rezultate, astfel că mai mulţi taximetrişti s-au văzut nevoiţi să predea certificatele de înmatriculare şi să semneze procese-verbale de constatare a contravenţiei.

Taxiuri cu probleme

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, agent principal Cristina Vasile, a declarat că de dimineaţă, până la ora 16.00, au fost controlate 204 autoturisme, au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 de lei. Principalele sancţiuni au fost aplicate pentru nefolosirea

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 11 persoane implicate în județul Arad. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Libertatea acum 17 minute
Accidentul rutier, în care au fost implicate un TIR, un microbuz de transport persoane şi unul de transport marfă, s-a produs, joi, 15 mai, pe Autostrada A1, pe sensul de circulaţie Nădlac- Arad.

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”

HotNews acum 59 minute
Prezent la Bruxelles, George Simion a intrat într-o dispută cu un reporter de la ProTV, postă căruia i-a imputat că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spus că „e autist”, informează Știrile ProTv. Rugat să detalieze întâlnirile avute la Brux

Știri Constanța Persoană înecată în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în Medgidia

Ziua Constanta acum 4 ore
O persoană s-a înecat, astăzi, 15 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona fabricii de amidon din Medgidia, județul Constanța Potrivit SAJ Constanța, la fața locului intervine Saj B2 Acțiunea este în dinamică. Citește și: Tragedie în

George Simion a discutat joi cu mai mulţi lideri suveranişti şi conservatori europeni, la Bruxelles

G4Media acum 36 minute
Preşedintele AUR George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a discutat joi, cu mai mulţi lideri suveranişti şi conservatori europeni, la Bruxelles, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - onli

Raul Asencio, titular la Real Madrid, acuzat de înregistrarea şi difuzarea de conţinut pornografic infantil

G4Media acum 36 minute
Raul Asencio, jucător titular la Real Madrid, a fost trimis în judecată pentru înregistrarea şi distribuirea de imagini sexuale fără consimţământul victimei, în discuție fiind vorba despre o minoră de 16 ani, transmit El Pais și As.com. Susține G4Me

TVR respinge acuzațiile AUR și încercările de a atrage instituția în lupta electorală

G4Media acum 54 minute
TVR respinge acuzațiile AUR și încercările de a atrage instituția în lupta electorală. Televiziunea publică prezintă, într-un comunicat de presă, cum au decurs discuțiile cu echipele de campanie ale celor doi candidați pentru organizarea unei dezbat

Cristina Deleanu a murit. Actrița de teatru și film avea 84 de ani

HotNews acum 7 ore
Actrița Cristina Deleanu, soţia actorului Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut joi dimineață de realizatoarea de televiziune Marina Almăşan, pe pagina sa de Facebook. „Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TV

George Simion s-a întâlnit la Roma cu Giorgia Meloni, Matteo Salvini și diaspora românească

Gandul acum 22 minute
George Simion s-a aflat miercuri într-o vizită la Roma, ca parte a unui tur de forță prin Europa. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale s-a întâlnit în capitala Italiei cu Giorgia Meloni, premierul țării, Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, d

Putin se retrage de la negocierile de pace de la Istanbul

Mediafax acum 9 ore
Vladimir Putin nu se va alătura întâlnirii de pace cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, eveniment planificat pentru data de mâine în Istanbul. Federația Rusă va fi reprezentată, în absența liderului de la Kremlin, de Vladimir Medinsky, fos

Peste o mie de blocuri au rămas fără apă caldă în București. Când se remediază situația, potrivit Termoenergetica

Adevarul acum 39 minute
Peste 1.000 de blocuri din București nu aveau apă caldă, în cursul zilei de joi. Termoenergetica a anunțat lista străzilor afectate din fiecare sector.

Vremea

București
acum

24°
joi

8°/24°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/21°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

7°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

20°
joi

10°/20°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

7°/18°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/15°
Timisoara
acum

18°
joi

6°/21°
vin.

2°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/19°