Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania: Reformele au lasat 25.000 de elevi fără burse de studii si alți 600.000 fără subvenții pentru manuale și rechizite

Publicat in rfi, joi 24 octombrie 2013 ·

Aproximativ 800.000 de profesori, cinci milioane de elevi și studenți din toate nivelele de învățământ și 10 de milioane de părinți au fost convocați astăzi de diferite grupări sindicale, organizate în Platforma Socială pentru un Învățământ Public, pentru a protesta contra noii legii a educației, noul proiect legislativ al Guvernului Rajoy care a fost adoptat în urmă cu două săptămâni în Congresul Deputaţilor prin votul exclusiv al Partidului Popular, care se bucură de o majoritate absolută.

Noua lege înăsprește condițiile de acordare a burselor de studii, iar protestatarii consideră că în esență este o formă de excludere socială.

În Madrid, Andaluzia, Valencia, Extremadura, Aragon, Asturias, Galicia, Țara Bascilor sau Catalonia, în tot teritoriul național, în peste 70 de orașe, au răspuns la această convocare între 75% și 90% dintre cei implicați în procesul de învățământ, conform datelor organizatorilor, și doar 20%, conform datelor furnizate de autoritățile centrale.

În aproape 2000 de instituții de învățământ preuniversitar și în majoritatea universităţilor publice s-au sistat cursurile pentru a participa la acest protest care va continua astăzi de-a lungul zilei pe străzile din majoritatea marilor orașe.

La Complutense, cea mai mare universitate din Madrid, studenții au ridicat baricade pentru a opri accesul către clădirile școlii, ceea ce a determinat în cele din urmă intervenția poliţiei, iar la Valencia studenţii au ridicat baricade și au ars containere. Ceea ce este mai interesant și poate să dea o imagine asupra acestui protest studențesc, considerat de organizatori cel mai mare din istoria democratică a Spaniei, este că intervenția poliţiei a fost denunțată de rectoratul universităţii, pentru a proteja protestul studenților.

De fapt ce reclamă această grevă, de ce a creat atâta înverșunare și solidaritate în rândul protestatar

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 45 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Ministrul Economiei ar putea renunța la firmele de head-hunting prin care se selectează managerii companiilor de stat

HotNews acum o ora
Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile statului nu are nicio legătură cu normalitatea, existând doar două firme care vin și spun cine este bun să fie manager, a declarat ministrul Ministrul Economiei, Digitalizării, Antrepreno

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°