După acest intermezzo oferit de egalul Stelei cu Basel, să revenim la echipa națională și la tentativa ei de a se califica la Mondialele din Brazilia. Fiind subiectul la ordinea zilei, firește că e dezbătut în fel și chip. Categoric că nu putea rata prilejul de a se băga în vorbă șeful Ligii, cel care se pricepe la orice și la ceva în plus.
Dragomir a decis inițial că “Tragerea e bună, ce s-o mai dăm pe după cireș? Dacă picam cu Suedia, ce mai spuneam? Avem toate șansele să trecem de greci, nu sînt mai buni decît noi. Sîntem peste ei din toate punctele de vedere”.
Nu se va scurge însă multă apă pe Dîmbovița pînă cînd președintele LPF își va răsuci discursul, mărturisind că “aș fi preferat Croația sau Ucraina, chiar Portugalia! Grecia este foarte puternică, poate cel mai greu adversar”. Va completa cu “mă sperie dubla cu Grecia”, întoarcere cu 180 de grade ce n-ar trebui să ne mire însă din cale-afară. Întrucît, aflat în politică ani în șir, Dragomir a învățat să gîndească una, să declare alta și să susțină a treia variantă! Lui îi poți cere cîte-n lună și-n stele, dar nu și consecvență.
Să convenim însă că interesează mai puțin opinia lui Dragomir și mai mult cea a lui Pițurcă, tehnician de care ne legăm speranțele noastre să traversăm Atlanticul în 2014. Surprinzător, deși trebuie să fi fost mulțumit de rezultatul urnei, selecționerul nu s-a arătat încîntat. Dimpotrivă, a ținut să precizeze că “plecăm cu şansa a doua”, explicația constînd în aceea că “Grecia joacă precum un metronom. Nu reușește să marcheze, dar cîștigă mereu”.
Corect, nimic exagerat, nimic forțat. Personal, aș înclina spre împărțirea șanselor 50 la 50, fifty-fifty, nu resping modul antrenorului de a pune problema. Rezerva lui. Diplomația lui. În fond, fiecare om e alt om și judecă după cum îl taie capul.
Fidel aceleiași linii, Pițurcă ne mai avertiza că “Grecia e mai