Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Turcia a luat fiinţă Partidul Gezi, după numele parcului de unde au pornit protestele din vară

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 octombrie 2013 ·

Un grup de muzicieni şi artişti turci a creat un partid politic, Partidul Gezi, după numele micului parc din Istanbul a cărui preconizată distrugere a declanşat în iunie un val de proteste antiguvernamentale fără precedent în Turcia. Sursa: Al Jazeera

''Vrem să trăim toţi într-o ţară democratică. Pentru a ne face cunoscute revendicările, am ieşit în stradă şi am pierdut vieţi (...) Este timpul acum de a intra în parlament'', proclamă liderii noii mişcări, într-un comunicat publicat pe pagina lor de Facebook.

Preşedinţia Partidului Gezi, care a fost oficial înregistrat pe 1 octombrie pe lângă Ministerul turc de Interne, a fost încredinţată unui talentat chitarist şi compozitor în vârstă de 37 de ani, Cem Koksal.

Mişcarea are intenţia de a prezenta candidaţi la alegerile legislative din 2015, cu ambiţia de a revizui Constituţia turcă pentru a o face ''mai democratică''.

France Presse aminteşte că, în iunie, peste 2,5 milioane de turci au manifestat în întreaga ţară pentru a cere demisia guvernului islamo-conservator aflat la putere din 2002.

Mişcarea de contestare a pornit de la reprimarea violentă, de către poliţia turcă, a mobilizării unui mic grup de ecologişti care s-a opus distrugerii Parcului Gezi în cadrul unui contestat proiect de amenajare a Pieţei Taksim din Istanbul.

Manifestaţiile s-au soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor peste 8.000, potrivit uniunii medicilor turci, citată de Agerpres. Amnesty International a denunţat ''încălcările la scară mare'' a drepturilor omului în cursul acestor evenimente.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 21 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 43 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 48 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°