Sentinţă definitivă şi irevocabilă în cazul executării telegondolei Sinaia, care rămâne un bun public. Primăria a câştigat procesul prin care se anulează toate formele de executare a instalaţiei pe cablu
Telegondola din Sinaia a fost disputată de Primărie şi de firma de leasing, respectiv Dunărea IFN SA, după ce Primăria Sinaia nu a achitat la timp o rată 300.000 de euro, dintr-un contract total de 7,6 milioane de euro, din care 2,3 milioane proveneau din fonduri guvernamentale.
În 25 octombrie 2011, autorităţile locale din Sinaia au primit o adresă prin care Dunărea IFN S.A anunţa rezilierea contractului de leasing şi începerea executării silite a debitului urmărit, ca urmare a întârzierii SC Transport Urban Sinaia S.R.L cu 90 de zile la plata ratei de leasing.
Pe 23 octombrie 2013, potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia, Tribunalul Comercial Mureş, unde se judeca procesul, a respins recursul declarat de către Dunărea IFN la sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş.
“M-am luptat pentru a nu lăsa oraşul fără nici un viitor. Sinaia înseamnă turism montan, iar cine deţine transportul pe cablu poate face rău sau bine comunităţii. Eu nu voi pune niciodată interesul economic înaintea sinăienilor. Aşa cum era firesc, telegondola este şi va rămâne în continuare un bun public“, a spus Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.
Istoricul evenimentelor
Potrivit Primăriei Sinaia, la data de 31.07.2009 a fost semnalată problema stâlpului 6 proprietarului-locator Dunărea IFN de către utilizatorul T.U.S. (Transport Urban Sinaia) solicitându-i-se acestuia să dispună efectuarea de măsurători topometrice şi geologice în zonă, în vederea identificării măsurilor necesare pentru remedierea situaţiei.
Ulterior, la data de 01.05.2011, dată limită de rezolvare a situaţiei stâlpului 6, situaţia fiind aceeaşi, autorizaţia de funcţionare a instalaţiei nu a m