Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt şi un medic de la Spitalul Judeţean, urmăriţi penal
Vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, cel care a provocat un accident soldat cu decesul unei persoane, este urmărit penal pentru cinci infracţiuni, printre care ucidere din culpă, în acest caz fiind cercetat şi un medic de la Spitalul Judeţean, care ar fi încercat să falsifice probele pentru alcoolemie.
De asemenea, Marius Oprescu este acuzat şi pentru sustragerea la recoltarea probelor.
Oprescu ar fi încercat muşamalizarea accidentului şi ar fi cerut unui doctor schimbarea probelor de sânge.
Doctorul, urmărit penal pentrui favorizarea infractorului.
Scandal uriaş în judeţul Olt, unde procurorii verifică dacă se încearcă muşamalizarea unui accident în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Oprescu, a ucis un căruţaş. Anchetatorii au suspiciuni că probele cu sângele victimei, recoltate după accident, au fost schimbate în spital.
Ştire în curs de actualizare.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt şi un medic de la Spitalul Judeţean, urmăriţi penal
Vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, cel care a provocat un accident soldat cu decesul unei persoane, este urmărit penal pentru cinci infracţiuni, printre care ucidere din culpă, în acest caz fiind cercetat şi un medic de la Spitalul Judeţean, care ar fi încercat să falsifice probele pentru alcoolemie.
De asemenea, Marius Oprescu este acuzat şi pentru sustragerea la recoltarea probelor.
Oprescu ar fi încercat muşamalizarea accidentului şi ar fi cerut unui doctor schimbarea probelor de sânge.
Doctorul, urmărit penal pentrui favorizarea infractorului.
Scandal uriaş în judeţul Olt, unde procurorii verifică dacă se încearcă muşamalizarea unui a