Scris de M. Hoster - Solicitarea a 6 la sută din produsul intern brut pentru educaţie rămâne o utopie, cel puţin pentru moment. Viceprim-ministrul Daniel Chiţoiu a tăiat orice speranţă în acest sens, joi, la Timişoara. „Uitându-mă la bugetul actual… mă gândesc că ar fi nevoie cam de încă două trei bugete pentru a ajunge la 6% din PIB”, a declarat Chiţoiu.
Vestea bună este că bugetul va fi totuşi suplimentat, deocamdată nu se ştie cu cât. Totodată, Guvernul va contracta un împrumut de la Banca Mondială pentru a dezvolta infrastructura şi programele şcolare, a mai anunţat Chiţoiu.
Oficialul Guvernului Ponta a fost întrebat despre buget de reprezentantul Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara, Vlad Cherecheş. Desigur, răspunsul a fost diplomatic şi a fost perceput pe măsură.
„Sperăm să aloce aceşti bani, deşi ministrul a spus categoric că nu va fi aşa, ci doar o creştere a sumelor alocate. Vedem ce înseamnă această creştere, noi vrem o creştere cât mai mare, o creştere a alocaţiei per student care să fie cel puţin la nivelul anul 2008, pentru că de atunci a tot scăzut. El este politician şi a dat un răspuns clasic, , diplomatic. Alocaţia va creşte, problema este cu cât va creşte. Poate fi şi 0,1%”, a declarat Cherecheş.
Subfinanţarea e resimţită la fiecare nivel al învăţământului. „Sunt efecte peste tot, e vorba de cămine, de baza materială. Noi nu ne putem plânge, la Timişoara, la UVT avem totuşi condiţii decente, dar gândiţi-vă că sunt probleme mari în alte centre universitare. Efectele subfinanţării se simt la burse şi la plata salariilor cadrelor didactice. Este clar că la un salariu nestimulativ şi interesul didactic scade. Majoritatea profesorilor vin la ore, iau salariul care îl iau, şi atunci sunt nevoiţi să insiste, spre exemplu, pe cercetare, pentru a-şi asigura traiul. Iar la clasă atunci nu mai există aceeaşi a