Emisiune la televizor, despre cîinii vagabonzi. Invitaţi – iubitori de animale, iubitori de copii, un funcţionar stingher al statului etc. Scenografia ieftină anunţă, cu surle şi trîmbiţe, nu o analiză, nu o dezbatere, nu un demers jurnalistic, ci scandal, spectacol, divertisment: o mamă cu un copil în braţe, deznădăjduit de lungimea emisiunii, un maidanez plictisit de rolul de victimă care-i fusese atribuit.
De la moartea lui Ionuţ, se discută mult şi fără rost. În luptă sînt aruncate truisme mărunte, emoţii în loc de argumente, ironii ieftine, principii îngălate de pedagogie, adevăruri „ultime“, sentinţe enorme. Şi, nu în ultimă instanţă, prostii. Mari. „În fond, poţi muri călcat de maşină sau fiindcă îţi cade o cărămidă în cap!“ se spune în apărarea patrupedelor. „Mai bine adopţi un copil necăjit, decît să dai de mîncare unui cîine!“ spun cetăţenii întărîtaţi de breaking news-urile sîngeroase. „Cine a hotărît că oamenii sînt superiori cîinilor şi că, deci, au drept de viaţă şi de moarte asupra lor?“ se lamentează activiştii.
DE ACELASI AUTOR Povestea Malalei Şcoala noastră cea de toate zilele Despre un model care ne e aproape Ca mereu prima oară Într-o societate normală, un şofer care omoară un om cu maşina sau o clădire care se surpă letal peste trecători sînt la fel de inacceptabili precum o haită de maidanezi care se plimbă bezmetică sau ameninţătoare pe străzi. Într-o societate normală, fiecare decide pe ce şi cum îşi cheltuieşte veniturile, fără teama ostracizărilor publice. Şi tot într-o societate normală, autorităţile protejează aşezările umane de invazia animalelor periculoase. Şi apoi, mergînd pe logica activiştilor, cine decide că pisica sau cîinele sînt superioare gîndacilor sau şobolanilor pe care îi ucidem fără remuşcări?
Nu vreau ca problema maidanezilor agresivi să fie rezolvată de iubitorii de animale. Nici de cei înfricoşaţi
