Din 1830, anul înfiinţării Armatei Române moderne, şi până în anul 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă (1877 – 1878), Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului, devenită Ziua Eroilor după Primul Război Mondial, şi la cele dedicate Zilei Naţionale.

Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a intrat definitiv în conştiinţa neamului românesc ca Ziua Armatei Române, o zi pentru amintirea eroismului şi jertfelor de care oştirea română şi-a legat faptele de arme cu soarta neamului şi reprezintă o zi importantă pentru poporul român.

Timpul a trecut. Peste cimitirele eroilor s-a aşternut veşnicia, poate şi uitarea, poate nepăsarea aici în pământul românesc sau acolo departe în străinătate, unde datoria i-a dus, dar ei rămân pentru noi adevăraţi patrioţi, adevăraţi oameni, chiar dacă astăzi cuvintele patriotism şi omenie sunt cam prăfuite şi ele împreună cu sentimentele noastre, a urmaşilor beneficiari ai jertfei lor.

Armata română a trecut prin etapele istorice împreună cu poporul român, pentru că nu putem face o separare între popor şi armata sa, pentru că armata nu-i căzută din cer, ea este formată din cei mai buni români indiferent de vremurile prin care am trecut sau vom trece.

Armata României are azi, ca mai toţi românii, problemele şi necazurile ei, de la dotare până la poziţia ei în societatea românească, observăm multe transformări, multe în rău şi în mai rău, de la legalitate până la morală sau lipsa ei, de la generali în zeghe şi până la păstrarea unor tradi