Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERCEPTĂRI: Numele ministrului Niţă, în lotul şpăgarilor

Publicat in Pandurul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Interceptările din dosarul mitei de la Hidroelectrica scot în evidenţă şi o posibilă legătură cu ministrul delegat al energiei, Constantin Niţă. Ministrul delegat al Energiei nu a avut până acum o poziţie faţă de acest subiect, fiind în SUA. Din interceptările date publicităţii de anchetatori rezultă că directorul de trading de la Hidroelectrica Eugen Brădean credea că o parte din şpaga de la firma din Cluj ajungea şi la Niţă. Denunţătorul mitei de 1,4 milioane de euro este Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.Procurorii au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean şi Ion Mihăilă.

Potrivit procurorilor DNA, în octombrie, în sediul Hidroelectrica, Remus Vulpescu a fost abordat de Eugen Brădean, membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica. Acesta i-a propus lui Vulpescu ca în schimbul sumei de 500.000 – 1.000.000 Euro, să fie de acord ca Hidroelectrica să încheie trei contracte bilaterale, fiecare pe o perioadă de patru ani, cu o societate comercială, Energon Cluj, în scopul furnizării cantităţilor de 200 MWh/h bandă, 50 MWh/h bandă, 50 MWh bandă, adică în total 10,5 TWh (10.500 GWh).

Din interceptări rezultă că Brădean se temea că demersurile sale pentru trecerea contractului prin CS al Hidroelectrica să fie în van şi să nu primească banii.

Procurorii DNA au dispus miercuri reţinerea lui Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, dar şi în Consiliului de Supraveghere al Complexului Oltenia şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, fiind acuzat de infracţiunea de dare de mită. Mihăilă a propus unui alt membru din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica o mită de 1,4 milioane de euro, pentru a fi de acord cu semnarea unui contract privind vânzarea a peste şapte milioane de MWh în valoare de circa 263 de milioane de euro, către un „băiat deştept” din e

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum 54 minute
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 9 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 54 minute
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum 49 minute
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°