Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şahtior, desfiinţată la Leverkusen. Lucescu a găsit cauza: „Am jucat mai mult împotriva arbitrului”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 octombrie 2013 ·

Şahtior Doneţk, echipă pregătită de antrenorul român Mircea Lucescu, a pierdut aseară fără drept de apel meciul cu Bayer Leverkusen, 0-4. Partida a contat pentru etapa a treia a Grupei A din Liga Campionilor. Sursa: AGERPRES

Ca de obicei în asfel de situaţii, Mircea Lucescu a fost convins că arbitrii au fost cei care au stabilit învingătoarea şi a „luat foc” la conferinţa de presă.

„E greu să comentezi un asemenea meci. Normal, rezultatul este unul ruşinos. Dacă am analiza ce s-a întâmplat de fapt, putem spune că noi am jucat mai mult împotriva arbitrului.

În primul rînd, faulturile comise de Donati - cinci la rând, la care arbitrul trebuia să intervină şi să acorde al doilea cartonaş galben. Imediat după ce a început repriza a doua, din senin, arbitrul a acordat un penalty adversarilor. Darijo Srna nici nu l-a atins, doar stătea acolo.

Am mai fost un moment în care Rolfes a comis henţ în careu, penalty clar. Imediat după faza asta, adversarii ne-au prins pe contraatac şi au înscris dintr-un ofsaid mare.

Din păcate, o lume întreagă vede această lipsă de respect la adresa clubului Şahtior Doneţk. Poate că supervizorul care deleagă arbitrii în Europa, domnul Collina, ar trebui să se gândească la asta. În două meciuri consecutive din Champions League, rezultatele au fost decise de arbitri.

Am suficientă experienţă, am trăit 90 de meciuri în Liga Campionilor, imediat simt cînd se întamplă ceva! Mi s-a mai întâmplat la fel şi la Galatasaray şi Beşiktaş", a zis Mircea Lucescu.

Tehnicianul român a uitat însă că succesul din prima etapă, 2-0 în deplasare cu Real Sociedad, i se datorează în mare măsură arbitrului Ovidiu Haţegan, cel care a oficiat la centru şi care nu le-a acordat gazdelor două penalty-uri!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

CNA cere Comisiei Europene să ancheteze platforma TikTok pentru favorizarea exclusivă a lui Călin Georgescu

Adevarul acum 13 ore
Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că “a amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 36 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 6 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°