Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi că sunt mulți cei care expediază superficial dezbaterea despre independența energetică a României și că aceștia omit faptul că acele țări care își exploatează resursele sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic.
"Sunt mulți cei care doresc să acopere o discuție reală despre independența energetică a României, expediind dezbaterea inclusiv cu argumente superficiale, conform cărora nu are sens să ne exploatăm resursele, pentru că nu există așa ceva precum independență energetică. Îi invit pe toți acești sceptici să ne explice atunci cum tocmai acele țări care își exploatează resursele sunt mai bogate, mai dezvoltate din punct de vedere economic și au prețuri mai mici la produsele finite. Răspunsul la problemă este simplu: au luat deciziile corecte atunci când a trebuit și aceasta este calea pe care trebuie să meargă și România", susține președintele Camerei, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres in pagina electronica.
La rândul său, deputatul PSD Ionuț Vulpescu a precizat că nu trebuie să ne fie teamă să admitem faptul că decizia politică la nivel regional și global influențează prețul gazelor.
"Ni se tot spune că, indiferent de resursele energetice pe care le avem și le putem exploata, nu vom avea prețuri mai mici la consumator, pentru că acestea nu se stabilesc în țară, ci fie pe piața internațională, fie de către producători. Poate ar fi un argument, dacă nu am cunoaște exemple contrare. Să nu ne fie frică să admitem, există decizii politice care influențează decisiv prețul gazelor și al altor purtători de energie. Astfel se explică, spre exemplu, diferențele de preț cu care Gazprom exportă gazul în mai multe state europene. Este exemplul cel mai apropiat de noi. Dar nu singurul, iar noi plătim aceste diferențe", a spus Vulpescu, potrivit unui comunicat de presă.