Șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a fost reținut în noaptea de miercuri spre joi de procurorii DIICOT.
Comisar șef Traian Berbeceanu este urmărit penal de către DIICOT sub aspectul acuzației de a fi comis infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă și fals în declarații. Ofițerul a fost audiat la sediul DIICOT Alba Iulia timp de mai multe ore, unde a fost adus de mascați miercuri, după ce procurorii au percheziționat apartamentul în care acesta locuiește în Deva, precum și casa părintească din localitatea hunedoreană Șoimuș.
Berbeceanu a declarat că știe cine se află în spatele a ceea ce el a numit „cea mai mare mârșăvie”, comisarul-șef susținând că atât el, cât și polițiștii pe care-i coordonează sunt corecți și cinstiți. „Nu pot să vă spun foarte multe acum decât că asistați la cea mai mare mârșăvie din cariera voastră. Vreau să fiți convinși, și voi și privitorii sau cititorii voștri, că și eu, și polițiștii mei suntem extrem de corecți și de cinstiți”, a declarat Berbeceanu, potrivit Agerpres, acesta menționând că “asta este când te lupți cu crima organizată”.
Întrebat dacă știe cine s-ar afla în spatele unei eventuale înscenări, comisarul șef a răspuns: „Nu bănuiesc. Știu.” Berbeceanu a adăugat că o să dea nume la timpul potrivit. La insistențele jurnaliștilor, el a răspuns că cei care s-ar afla în spate sunt „posibil și din mediul politic, și din mediul de afaceri, din cei care ar trebui să apere legea”.
Ȋntr-un comunicat dat publicității miercuri, 23 octombrie, se specificǎ faptul cǎ din actele și lucrările dosarului rezultă că, în exercitarea funcției, cu intenție, comisarul a ajutat învinuiții prin furnizarea de informații cu privire la activitățile investigative de