Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În derby cu liderul!

Publicat in Pandurul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Au bătut la Timba Timișoara dar acum se pregătesc de un duel mult mai greu! Baschetbaliștii lui Florin Nini joacă sâmbătă pe teren propriu de la ora 19:00 cu liderul Ligii Naționale, SCM U Craiova. Duelul cu Craiova a fost mereu unul și al marilor orgolii așa că Darby și compania trebuie să câștige.

Craiovenii au început sezonul un pic mai bine decât Energia. Au trei victorii și un eșec față de cele două victorii și două eșecuri ale gorjenilor. Diferența în clasament e însă uriașă. Craiova e lider în timp ce Energia e abia pe 11 !

E nevoie de victorie

Energia nu e o echipă ușor de citit sau catalogat în acest start de sezon. Poate fi numită clar una imprevizibilă. Darby și compania au fost capabili să elimine Mediașul din Cupă, dar apoi au comis-o acasă cu CSU Sibiu. Cu echipele mici ca Chiajna sau Timba Timișoara, gorjenii nu au avut probleme. Au câștigat ambele dueluri dar acum trebuie să le dovedească fanilor de ce sunt în stare cu adevărat. Sâmbătă la Tg-Jiu vine SCM U Craiova, echipă ce s-a ridicat enorm în ultimul sezon. Doljenii au început bine și actuala stagiune. Cu 3 victorii și un singur eșec sunt pe primul loc, cu un coșaveraj mai bun decât Asesoft Ploiești, Steaua sau Oradea. Energia nu mai are însă voie la pași greșiți, în special în fața propriilor fani. „Vine derby-ul Olteniei, un joc important, cu ambiţii mari. Jucăm cu Craiova și trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off. Este o victorie care ne-ar ajuta. Anul trecut am pierdut cu Craiova aici şi nu mai vrem să se întâmple asta. Acum este un meci important, Craiova este o contracandidată la play-off şi trebuie să facem 1-0 cu ei”, crede președintele secției de baschet, Radu Stroescu.

„Craiova a avut un parcurs foarte bun. A jucat în Liga Balcanică cu Levski Sofia, o echipă bună. Apoi a bătut pe Oradea, aşa că este o echipă bună cu jucători buni, experimentaţi. Ei

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025. Prezență de peste 200% în Vama Veche. Mesajul lui Tudor Chirilă

HotNews acum 23 minute
Prezența la vot în Vama Veche a depășit 203% până duminică la ora 13, conform datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă. În Vama Veche au votat până la ora menționată 667 de cetățeni, dintre care 327 înscriși pe liste permanente și 546

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum o ora
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Elena Lasconi, prima apariție după scandalul pozelor false cu Nicușor Dan: „Am votat cu credința că nicio femeie nu va mai fi catalogată isterică”

Libertatea acum 32 minute
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a prezentat duminică la urne, într-o secție de vot din Capitală. Aceasta a vorbit despre importanța votului, marcând astfel prima sa apariție publică după controversa legată de presupusele f

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum 55 minute
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 2 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

VIDEO Diana Șoșoacă a scris pe buletinul de vot numele lui Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu: „La alegeri ilegale și neconstituționale, nu pot să votez decât la vedere”

HotNews acum 2 ore
Eurodeputata Diana Șoșoacă, liderul SOS România, s-a prezentat în secția de vot, duminică, dar i-a criticat pe candidații înscriși la aceste alegeri prezidențiale „ilegale și neconstituționale” și a scris pe buletinul de vot, printre altele, numele

A murit creatorul primei opere de artă de pe Lună

HotNews acum o ora
Artistul belgian Paul Van Hoeydonck, care a creat o lucrare considerată mult timp singura operă de artă plasată pe Lună, a murit sâmbătă, la vârsta de 99 de ani, a anunțat familia lui pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres, citând AFP. Paul Van Ho

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°