De obicei, memoriile au o funcţie devoalantă, o alta – structurantă, o a treia – reparatorie. Personajul memorialistic care se hotărăşte să spună „eu“ devoalează lucruri ascunse o viaţă, fapte invizibile pentru cei mai mulţi dintre viitorii săi cititori, îşi restructurează experienţa, „repară“ neînţelegerile, incoerenţele, aleatoriul. De aici, din această tripletă „ocultă“ (desecretizare, restituire, dezgolire) vine şi marele succes de public al memoriilor, în general. Mai nimic din acest triptic retoric (a cărui primă grijă nu este adevărul) nu regăsim în Mic jurnal cu amintiri al Nadiei Anghelescu, apărut de curînd la Editura Polirom, în frumoasa colecţie „Egograffiti“. „Secrete ale invizibilului“ (cum sună titlul cărţii lui Michel Lagarde, pomenit şi în acest jurnal), memoriile, în general, limpezesc, luminează, ne apropie de o zonă interzisă pînă la scrierea lor. Cartea de memorii a celei mai importante orientaliste din România este însă, mai degrabă, o restituire a „secretelor vizibilului“, o punere în context a unui parcurs profesional care se identifică şi cu crearea unui domeniu în România. E o viaţă întreagă (suav, dar ferm) dedicată lingvisticii, orientalisticii şi propriei vocaţii.

DE ACELASI AUTOR Principiul echilibrului Tavares, noul teolog Traducţiile şi literatura Scriitori verzi şi scriitori albaştri Odată pornit – cu imens farmec, dar şi cu rigoarea unei subtile cititoare care ştie, şi cînd scrie, în ce măsură experienţele „prea omeneşti“ seamănă între ele –, micul jurnal se structurează organic, cu rigoare „fatică“, în funcţie de publicurile potenţiale: „...am început aceste memorii cu gîndul la fetele mele, care nu ştiau nimic despre străbunicii lor, ştiau puţin despre bunici şi destul de puţin despre tinereţea părinţilor lor. Pe parcurs, lucrurile s-au complicat, pentru că mi-am dat seama că vorbesc şi despre altele decît despre mine şi