Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălşenii primesc vizita echipei CS Inter Clinceni

Publicat in Gazeta Noua, joi 24 octombrie 2013 ·

FC Balş a avut un parcurs bun în acest sezon, în urma celor nouă etape disputate până acum, bălşenii ocupând locul al treilea în clasamentul seriei a III-a, deşi se află la primul sezon în eşalonul al treilea.

Bălşenii vor continua şi la sfârşitul acestei săptămâni disputele cu echipele din jurul Capitalei, elevii lui Victor Naicu urmând să întâlnească, sâmbătă, CS Inter Clinceni. Antrenorul formaţiei de pe Olteţ, Victor Naicu, îşi doreşte ca echipa sa să câştige cele trei puncte puse în joc.

„Ne pregătim pentru meciul de sâmbătă, ne dorim să câştigăm ca să ne consolidăm poziţia din clasament. Atmosfera este bună la echipă, băieţii aşteaptă să-şi ia banii, au promisiuni că totul se va rezolva”, a spus Naicu.

Tehnicianul de la Balş ştie despre adversarul de sâmbătă că are probleme în deplasare, însă nici bălşenii nu excelează pe teren propriu.

„Avem date despre Inter Clinceni. La Clinceni a revenit un grup de jucători şi au un lot bun. Din deplasare nu prea au adus puncte, au câştigat doar pe terenul echipei CS Baloteşti, dar este echipa de pe locul al doilea. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că avem un meci foarte greu”, a adăugat Victor Naicu.

Probleme de lot

După plecarea peste hotare a lui Gheorghiţă şi accidentarea gravă suferită de Neacşu, Victor Naicu nu va putea conta în meciul cu CS Inter Clinceni nici pe serviciile fundaşului central Cristian Preda.

„Avem absenţe importante în lot. Neacşu este accidentat şi va lipsi o perioadă lungă de timp, Gheorghiţă a plecat, iar Cristi Preda nu va evolua sâmbătă pentru că se însoară fratele său şi a vrut cu orice preţ să participe la nuntă. Eu sper ca cei care vor avea şansa să joace să-i suplinească cu succes pe absenţi. Sperăm ca vremea să rămână la fel de bună şi să facem un joc reuşit”, a spus Victor Naicu.

Partida dintre FC

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 57 minute
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 2 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 3 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 4 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 2 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

10°
dum.

9°/17°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/12°
lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°