Scriitorul Mircea Dinescu este unul dintre cei mai importanţi oameni pe care Slobozia i-a oferit societăţii contemporane. Cunoscut datorită poeziilor sau conacului de la Cetate, omul de cultură din Bărăgan are o poveste de dragoste pe care puţini o ştiu. Ea durează de peste două decenii.
Puţine publicaţii româneşti s-au încumetat să scrie despre familia Mircea şi Maşa Dinescu. E drept că nici scriitorul, originar din Slobozia judeţul Ialomiţa, nu a făcut foarte multe declaraţii despre realţia de iubire pe care o are cu soţia sa.
Puţine cum sunt detaliile despre viaţa de cuplu a soţilor Dinescu sunt extrem de interesante şi pot dărâma orice dicuţie contradictorie legată de familie şi iubire. În primul rând, soţii Dinescu ne învaţă să credem în dragoste la prima vedere şi-n faptul că dragostea nu are vârste.
Între Maşa şi Mircea Dinescu este o diferenţă de 11 ani, scriitorul cunoscându-şi actuala soţie în jurul vârstei de 30 de ani.
„Împlinisem 30 de ani, iar ea abia termina liceul. E o diferenţă de 11 ani între noi. A fost fascinaţie reciprocă: ea, mult mai timidă şi mai cuminte decât mine, o fată graţioasă, care cânta la pian, făcuse balet şi voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, lumpenproletarul trecut bine prin lume, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit şi voiam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniştit.“ îşi mărturisea scriitorul în paginile revistei Asul Verde, povestea de iubire.
Rodul dragostei dintre Mircea şi Maşa Dinescu s-a concretizat prin aducerea pe lume a doi copii, Irina şi Andrei. Fiica scriitorului este actriţă, în timp ce Andrei Dinescu are o formaţie şi cântă la 10 instrumente.