Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impozit încasat neconstituţional de stat! "Clienţii" cuponiadelor, jupuiţi ilegal

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 octombrie 2013 ·

Sute de mii de români, transformaţi în acţionari de marile procese de privatizare în masă din anii ’90, sunt datori la stat cu sume importante, pentru câştiguri de câţiva lei. Măsura este neconstituţională! Sursa: Vlad Stănescu

Sute de mii, poate milioane de români, care au câteva acţiuni la o companie şi primesc dividende, fără a înregistra alte forme de venit, sunt obligaţi să plătească statului contribuţie la sănătate. Aceasta nu poate fi mai mică de 44 de lei (5,5% din salariul minim), potrivit legii. Chiar dacă dividendele încasate sunt de numai câţiva lei.

Situaţia cea mai gravă este a celor transformaţi de stat în acţionari în anii ‘90, prin programul de privatizare în masă. Mulţi nici nu mai ştiu de acţiunile pe care le deţin. Majoritatea sunt acţionari ai Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF).

Circa 500.000 de români sunt obligaţi să plătească contribuţia la sănătate pentru că nu au altă formă de venit. Presa a dezbătut în ultimele zile subiectul după ce Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT) a semnalat situaţia. Ducând mai departe investigaţia, EVZ a aflat că este vorba despre o contribuţie pe care statul o încasează încălcând prevederile Curţii Constituţionale!

CASS de minim 44 lei, interzis

Neconstituţionalitatea apli­cării unei contribuţii de minimum 44 de lei (5,5% din salariul minim) ne-a fost semnalată chiar de angajaţii SIF-urilor. Aceştia au fost asaltaţi în ultimul timp de acţionari, care întreabă de ce sunt obligaţi să achite o contribuţie atât de mare, pentru un venit derizoriu.

În decizia Curţii Consti­tuţionale (CC) 335/2011 se semnala faptul că plata unei contribuţii mai mari decât venitul realizat este neconstituţională. Curtea obliga legiuitorul să nu mai fixeze contribuţia la cel puţin 44 de lei. În schimb, legiuitorul nu s-a conformat deciziei! În variantele ulterioare de lege

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 49 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum 58 minute
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 50 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 30 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 16 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°