Pe Victor Ponta îl deranjează “foarte mult demagogia şi populismul din ultima perioadă” pe tema aurului de la Roşia Montana şi a gazelor de şist. S-au aliat populiştii şi demagogii, zice, şi ţipă să nu ne ia cineva gazul şi aurul. Premierul crede că acest tip de populism şi demagogie face rău României şi, de fapt, “e ultima bătălie înainte de a trece de la postcomunism la o societate europeană şi eu sunt foarte hotărât să dau bătălia aceasta”.
E un discurs de “Braveheart”, de Mihai Viteazul, de Mircea cel Mare. Se aude zăngănit de săbii, oştenii sunt mobilizaţi şi îmbărbătaţi, nu e însă prea limpede încotro e inamicul. Ponta, care conduce un Guvern susţinut de o majoritate covârşitoare în Parlament, va lupta până la sacrificiu pentru ca americanii să exploateze gazele de şist, iar canadienii aurul din ţara noastră. Dar cine vă împiedică, viteaz domn prim-ministru, să le daţi binecuvântarea? Cine nu vă lasă să înlocuiţi în sfârşit postcomunismul cu societatea europeană mult-visată? Emil Boc sau PD-L? Au rămas mici, după alegeri. Băsescu? Nu pe el îl acuzaţi că susţine aceste proiecte? Nu am auzit vreodată că s-ar opune.
Singurele voci împotrivă au venit din USL. Şi în vechea guvernare, când, de exemplu, soţia lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, spunea despre Roşia Montană că noi am închiriat de fapt o casă, primim chirie, “dar cei care o ocupă nu numai că vor pleca cu mobila şi cu parchetul şi cu comoara din subsol, dar vor lăsa acolo, ne vor plasa o bombă, noi luând doar chiria de fapt şi alegându-ne cu un dezastru care ne va distruge această casă, şi nu doar casa”. Aceeaşi doamnă europarlamentar îi scria Elenei Udrea să dezvolte turismul în zona Roşia Montana, exploatarea minieră bazată pe cianuri nefiind o soluţie “nici pentru oameni, nici pentru comunitate, nici pentru mediu şi nici pentru patrimonial cultural şi istoric al acestei regiuni”. Ar fi putut,