Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărata față a corupției din vămi. 500 de persoane implicate în ancheta mitei de la punctele de trecere a frontierei Albița și Leușeni (VIDEO)

Publicat in 7Est, joi 24 octombrie 2013 ·

Aproximativ 500 de oameni de pe ambele maluri ale Prutului au fost implicaţi în ancheta „mitei fraţeşti“ de la vama româno-basarabeană, demarată pe 1 mai 2013. Dimensiunea fraudei descoperite în timpul investigaţiilor i-a şocat până şi pe procurori.

Atât vameşii, cât şi poliţiştii de frontieră învinuiţi în dosar „taxau“ la sânge orice autovehicul de transport marfă care tranzita punctul vamal. Şoferii aveau de achitat şpaga la ambele cabine, atât la Leuşeni, cât şi la Albiţa. Potrivit unor surse judiciare, angajaţii punctului vamal de la Leuşeni erau mai lacomi, ajungând să ceară şpăgi de 250-300 de euro per transport.

Pe de altă parte, vameşii români n-au cerut investigatorilor sub acoperire mai mult de 200 de euro. Este vorba despre excepţii de la regula, care prevedea că şoferii trebuiau să pună în paşaport bancnote mici, de 5 sau 10 euro. Uneori se ajungea şi la 50 sau chiar 100 de euro.

Deşi pare puţin, investigatorii au reuşit să găsească în timpul descinderilor de acum două zile, asupra unei singure vameşe, în jur de 3.500-4.000 de euro. Cel mai probabil, femeia era responsabilă cu colectarea şpăgilor, urmând ca ulterior să împartă banii frăţeşte cu ceilalţi colegi, arată Adevărul.

Vameşa ţinea banii într-o poşetă şi a venit cu o scuză penibilă în faţa anchetatorilor: că banii proveneau dintr-un împrumut şi întâmplarea a făcut să-i aibă asupra ei. Şefa de tură în timpul descinderilor de la Albiţa era Cristina Gînju, fosta şefă a Direcţiei Vamale din Iaşi şi fostă şefă de birou la Vama Sculeni din judeţul Iaşi. Femeia se află, de altfel, pe lista celor 17 persoane reţinute în arest pentru 24 de ore în timpul zilelor de 23 şi 24 octombrie.

În total, în timpul celor 50 de percheziţii ale birourilor şi maşinilor vameşilor, precum şi ale celor 27 de percheziţii domiciliare din judeţele Vaslui şi Iaşi, procurorii a

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 45 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Un dentist din Iași a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic, iar acesta l-a înghițit / „Ce vă agitați, n-a murit!” / Au dat în judecată clinica, solicitând despăgubiri în valoare de 15.000 de euro

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice, anunță Ziarul de Iași. Med

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°