Secretarul american al apărării, Chuck Hagel, a subliniat miercuri, la Bruxelles, că realizarea scutului antirachetă continuă, săptămâna viitoare urmând să fie instalate o parte a sistemului și radare în România, transmite AFP.
Ministrul american a făcut această remarcă în contextul prezenței sale la Bruxelles la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, precizeaza Agerpres in pagina electronica.
Chuck Hagel a precizat, referitor la apărarea antirachetă, că așa-zisa 'Abordare adaptivă în etape' a acestui sistem în Europa se află pe calea cea bună și că pentru săptămâna viitoare este prevăzută ceremonia inaugurală a unui sit al sistemului american AEGIS cu baza la sol în România, notează biroul de presă al Departamentului american al Apărării, într-un comunicat difuzat pe pagina sa de internet. Sistemul AEGIS poate detecta, urmări și intercepta rachete balistice
Statele aliate și Rusia nu au reușit să-și rezolve divergențele profunde în legătură cu dosarul sensibil al apărării antirachetă, în cursul reuniunii lor de miercuri de la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, menționează France Presse.
Acest program, bazat pe tehnologie americană, este de mai mulți ani principalul motiv de discordie între NATO și Rusia. NATO afirmă despre acest program că are drept scop protejarea membrilor europeni ai Alianței în fața unei eventuale amenințări balistice iraniene, însă Rusia îl consideră o amenințare pentru securitatea sa.