Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofiţer de la Penitenciarul Craiova, prins cu şpagă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 octombrie 2013 ·

Un ofiţer de la Penitenciarul Craiova a fost prins în flagrant miercuri seară, după ce a primit 750 de euro, bani în schimbul cărora trebuia să pună o „pilă“ unui deţinut la comisia de schimbare a regimului de detenţie, dar şi să-i plaseze în celulă un telefon mobil.

Cercetările în acest caz au fost începute de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj încă din luna februarie a acestui an, când au aflat că unii angajaţi ai Penitenciarului Craiova îşi „rotunjesc“ veniturile livrând telefoane mobile deţinuţilor.

Iniţial, cercetările au fost făcute sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, însă când ofiţerii anticorupţie au văzut că au de-a face cu un grup infracţional coordonat de un ofiţer al Penitenciarului Craiova, dosarul a ajuns pe masa procurorilor DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că inspectorul principal de penitenciar Andi Alexa, ofiţer coordonator agenţi escortă în cadrul Penitenciarului Craiova, era cel care se ocupa cu introducerea telefoanelor mobile în puşcărie. Acelaşi ofiţer „coordona întreaga activitate atât a deţinuţilor aflaţi în penitenciar - prin intermediul telefoanelor pe care aceştia le primiseră, cât şi a persoanelor din afara penitenciarului care îl sprijineau în desfăşurarea activităţilor infracţionale“, au precizat anchetatorii.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au precizat pentru GdS că telefoanele introduse în penitenciar erau folosite de deţinuţi la comiterea altor infracţiuni, cum ar fi înşelăciunile prin telefon, ameninţarea unor martori din diverse procese ori coordonarea unor grupuri infracţionale.

Prins cu mita

la restaurant

În timp ce îl supravegheau pe ofiţerul Alexa, miercuri, 16 octombrie, în faţa ofiţerilor anticorupţie s-a prezentat sora unui deţinut de la Penitenciarul Craiova, care s-a plâns că acelaşi ofiţer i-a cer

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 52 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Perechea Kudermetova – Mertens a câştigat turneul de dublu feminin, de la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea ruso-belgiană Veronika Kudermetova/Elise Mertens s-a impus duminică în finala de dublu feminin de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 7 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°