Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a adresat Regelui Mihai un mesaj din partea instituţiei, vineri, cu ocazia împlinirii a 92 de ani, arătând că valorile pe care acesta le întruchipează reprezintă reperele morale de care societatea noastră are nevoie.
"Majestatea Voastră, Cu prilejul aniversării zilei de naştere, Senatul României, şi eu personal, vă transmitem respectul nostru şi vă adresăm urarea ca anii ce vor veni să vă aducă sănătate şi bucuria de a primi întreaga consideraţie a poporului român. Începutul modernizării ţării noastre, construcţia şi împlinirea destinului nostru european se leagă indisolubil de acţiunile Majestăţii Voastre ca Rege şi promotor al intereselor României. La momentul aniversării celor 92 de ani, avem onoarea de a vă transmite recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce aţi făcut pentru poporul român de-a lungul istoriei acestei ţări", se arată în mesajul lui Antonescu.
Liderul liberal afirmă că valorile pe care le întruchipează Regele Mihai "reprezintă repere morale de care societatea noastră are nevoie mai mult decât oricând".
"Sunteţi şi veţi rămâne un model de demnitate, onoare şi spirit de sacrificiu pentru statul român şi pentru cetăţenii săi. Fie că v-aţi aflat în ţară sau constrângerile politice v-au determinat să luaţi calea exilului, ştim că aţi fost întotdeauna alături de noi, de români. Astăzi, la venerabila vârstă de 92 de ani vă găsim tot în slujba ţării şi nu există alt mod mai potrivit de a ne exprima recunoştinţa decât respectul nostru etern, ca naţiune. Acum, românii au un nou prilej să vă fie aproape, de aceea salut cu bucurie iniţiativa anunţată de Casa Regală de a vă sărbători public ziua de naştere şi cea onomastică. Pentru tot ceea ce reprezentaţi, pentru istoria României, dar şi pentru viitorul acestei ţări, folosesc acest prilej pentru a vă asigura de întreaga noastră preţuire şi de respe