E 19 octombrie şi vreau să aflu ce înseamnă să fii moţ, de la oamenii care au venit cu vitele şi caii lor, la Marea Adunare de la Câmpeni.
Sunt cocoţată în căruţa lui nenea Dorel care, îmbrăcat de sărbătoare, îndeamnă câmpenarii de pe stradă să vină la "sfânta adunare". Moţul acesta este membru în "Asociaţia Crescătorilor de Taurine Arieşul Câmpeni" şi a coborât din vârf de munte ca să le arate tuturor că agricultura merge bine pe munţii lui. Îl întreb ce înseamnă a fi moţ şi îmi spune că moţul este acel om hotărât şi incoruptibil. Îşi propteşte bine căciula pe creştet, ridică bărbia şi mă întreabă dacă mai "îs curioasă de ceva". Mai sunt, vreau să ştiu ce-ar zice calul lui despre lupta asta, dacă ar putea să vorbească. Tuşeşte, strânge hamul şi-mi spune: "Dacă animalele astea ar vorbi, ar zice ele, săracele, multe, să le lase să trăiască, nu să le dea cianură. Noi le ţinem pe păşunate, la doar 3-4 kilometri de Roşia Montană. Vă daţi seama? Politicienii chiar nu se gândesc că avem şi noi copii, nepoţi? La prima lor gură de aer, cum scot capul din pântecul mamei, să tragă cianuri? Noi i-am pus sus, să ne conducă ţara, şi ei ne pun la doi metri sub pământ?" Opreşte căruţa cu "No, stai, hoo" şi continuă: "Dacă ne necăjesc tare, punem cauciucuri de iarnă pe furgon, potcoave pe cai şi mergem la găgăuzele astea, la Bucureşti, să stăm cu ei de vorbă. Că şi Cloşca şi Crişan au mers. Suntem moţi de-ai lor!"
Solidaritatea de la Câmpeni
S-a făcut ora 14, adică ora oficială a începerii manifestaţiei de la Câmpeni. Îi mulţumesc pentru plimbare lui nea Dorel, sar pe asfaltul plin de mii de picioare şi încep să explorez forfota protestatară. Sunt înconjurată de oameni din toate regiunile României. Peste tot, cerul toamnei e plin de lozinci: Turda luptă pentru Roşia Montană. La fel, şi Oradea. Sibiul vrea să salveze şi el. Oltenia este în f
